(REACȚII ALEGERI) Dorin Chirtoacă: Prăbușire dramatică a PLDM și PDM
Am asistat la prăbușirea dramatică a PLDM-ului și PDM-ului”, a declarat Dorin Chirtoacă pentru Radio Chișinău.
În cadrul unei conferințe susținute de Mihai Ghimpu a ținut să mulțumească cetățenilor că au reușit la își exercite dreptul de votare care nu este obligatțe, ci este un drept.
„Daca să comparam cu rezultatul votului din toamnă, de la alegerile parlamentare, partidul Liberal a constata o majorare de 3% pe întreaga republică. Atunci am obținu 9,67% din numărul voturilor, iar acum 12,89% au ale să ne acorde încrederea. Cel mai important este creșterea încrederii a cetățenilor din municipiul Chișinău, unde în 2011, a ieșit pe locul doi, iar acum pe primul loc”. a declarat liderul partidului.
Acesta a menționat despre situația din orașul Orhei, Bălți și Găgăuzia, unde s-a reușit să se aleagă conducători cu influențe și viziuni care nu vor aduce bine țării.
„Shor este principalul vinovat de furtul miliardului. La noi ca la nimeni”.
„Faptul că Dorin Chirtoacă a depășit-o pe candidata PSRM cu 2% este un mare succes. Vedem că celelalte partide care au făcut parte din alianța AIE 1 și AIE2 au rezultate slabe.Aceasta demonstrează că cetățenii Chișinăului știu cine poartă vina de cele întâmplate în țară: de creșterea corupției, a sărăciei, de furtul miliardului și care nu ne-au pus în același coș”, a spus liderul PL.
Dorin Chirtoacă a spus că în urma alegerilor de ieri, atestă o situați dificilă de prezență a alegătorului la procesul de votare. „Participarea de 47 la suta și 50 la suta în țară, este una mai slabă decât în ceilalți ani. Iar cei care au venit la centrele de votare au înțeles că am muncit 8opt ani pentru ei. Un rezultat cert pentru Chișinău, este că vom avea o majoritate democratică în CMC, care să continue proiectele europene care au fost începute în această perioadă”, a declarat acesta.
Chirtoacă a declarat că pentru turul doi va fi creată aceeași situație similară cu cea din 2007 și 2011.
„Sperăm că în aceste două săptămâni, să o vedem pe doamna contra candidată la dezbateri sau alte evenimente publice. Vrem să cunoaștem care sunt proiectele și propunerile sale pentru capitală. Din această clipă, Partidul Liberal și eu personal intru în competiția din turul doi pe care îl vom câștiga detașat. Noi vom construi credibilitatea care a fost spulberată de PLDM și PD, iar obiectivul principal este ca obiectivul european al Rep. Moldova să continue”, a spus Dorin Chirtoacă.
TIMPUL amintește că la alegerile din 2011 PLDM a acumulat 14.01% și a avut 7 consilieri iar PDM 3.14% sau 1 consilier. PCRM avea 26 de mandate acumulând 46.07%. PL a avut atunci 17 mandate de consilier municipal.
REFERINȚE: REZULTATE ALEGERI