(PRESA AMERICANĂ) Merkel şi Putin schimbă priviri de gheaţă

Merkel a adus un omagiu soldaţilor sovietici căzuţi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pledând pentru cooperarea cu Rusia pe fondul tensiunilor pe tema Ucrainei, titrează DAILY MAIL.
Ea a depus o coroană de flori la mormântul Eroului Necunoscut aflat lângă zidurile Kremlinului, părând să facă astfel un compromis după ce a ignorat principalele festivităţi organizate ieri, în Rusia.
Întâlnindu-se cu Putin pentru convorbiri la Kremlin, ea a subliniat importanţa găsirii unei soluţii diplomatice. "Este necesar să conlucrăm, să colaborăm chiar şi în cazul unor situaţii complicate – aşa cum este situaţia actuală – şi să încercăm să găsim o soluţie diplomatică", a spus ea la începutul convorbirilor de după depunerea coroanei.
Cei doi lideri urmau să discute în continuare despre Ucraina, iar, ulterior, să se adreseze reporterilor.
Ieri, Rusia a organizat o mare paradă în cinstea celei de-a 70 aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste, dar majoritatea ţărilor occidentale au boicotat festivităţile din cauza anexării Crimeii de către Rusia şi din cauza sprijinului pe care ţara îl acordă separatiştilor din estul Ucrainei.
În februarie, Putin i-a primit pe doamna Merkel şi pe liderul francez, François Hollande, pentru nişte convorbiri-fulger pe tema Ucrainei, vizita fiind prima pe care liderul german a efectuat-o în Rusia de la declanşarea crizei.
În ultimele luni, doamna Merkel a avut un rol-cheie în negocierile pe tema Ucrainei, acţionând ca mesager între izolatul Kremlin şi Occident.
Ucraina şi Occidentul acuză Rusia că s-ar afla în spatele brutalului conflict separatist din estul Ucrainei, soldat în decursul unui singur an cu peste 6.100 de morţi.
Analistul politic Lilia Şevţova a estimat că întâlnirea de astăzi a celor doi lideri are o mare importanţă simbolică.
"Nu sunt prea încântaţi să se vadă", a scris pe Facebook cunoscuta analistă prooccidentală. "El încearcă să-şi păstreze locul la masă privind spre umbrele trecutului şi spre gloria altor oameni".
Doamna Merkel a adus alături de Putin un omagiu soldaţilor sovietici căzuţi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi a pledat pentru cooperarea cu Rusia, "dar nu a acceptat regulile jocului impuse de el, venind să aducă tribut celor care au câştigat", a observat aceeaşi analistă.
Mulţi se tem că Putin s-a folosit de Ziua Victoriei ca să justifice amestecul Rusiei în Ucraina şi să-şi promoveze programul naţionalist. El a ignorat dispreţul Occidentului, punând accentul pe relaţiile cu Asia, America Latină şi Africa.
"Au fost aici toţi cei pe care voiam să-i vedem", a afirmat el, duminică, într-o declaraţie televizată.
Chiar înainte de întâlnirea cu doamna Merkel, Putin l-a primit pe preşedintele din Zimbabwe, Robert Mugabe, în vârstă de 91 de ani, care l-a lăudat că se ridică împotriva Washingtonului şi a observat că ambele lor ţări au primit sancţiuni. "Acesta este motivul pentru care noi trebuie să rămânem uniţi", a spus Mugabe.
Dar Putin şi-a manifestat dorinţa de a consolida relaţiile cu Europa atunci când l-a primit pe preşedintele ceh, Milos Zeman, unul dintre puţinii lideri europeni care s-au deplasat la Moscova pentru festivităţi.
"Nu noi am provocat răceala relaţiilor cu Europa şi sper că, graţie unor politicieni ca dvs., vom reuşi nu doar să le refacem complet, ci să le facem să şi progreseze", a spus Putin, sâmbătă. Liderul ceh şi-a exprimat încrederea că "relaţiile normale vor înlocui actuala răceală".
sursa: radiochisinau.md