Doi avocați, pe mâna oamenilor legii după ce au obligat victimele să depună declarații în favoarea inculpaților
Potrivit procurorilor cazul a avulo loc în 2011. Avocatul, care reprezenta interesele a două persoane învinuite de trafic de ființe umane ar fi amenințat victima că în cazul în care nu depune mărturiile dictate de el și clienții săi, îl vor denunța calomnios pe fratele acesteia. În consecință, minora a depus o cerere la Procuratura Generală privind încetarea urmăririi penale în privința inculpaților.
Un alt avocat din Chișinău este învinuit că împreună cu o altă persoană ar fi împiedicat cercetarea rapidă, completă și obiectivă a cazului de către organul de urmărire penală. Cei doi au obligat părțile vătămate să își schimbe declarațiile în favoarea persoanelor învinuite. Cauza penală a fost remisă spre examinare Judecătoriei sectorului Centru.
sursa: realitatea.md