Guvernul continuă să „discute” cu teroriștii din regiunea trasnsnistreană
Potrivit Biroului pentru Reintegrare, în cadrul întrevederii au fost continuate discuţiile pe marginea subiectelor actuale, principalul fiind asigurarea accesului fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole situate după traseul Tiraspol-Camenca. În acest sens, experţii grupului de lucru pentru economie din partea Chişinăului, au prezentat un proiect de acord menit să asigure accesul liber al fermierilor la terenurile agricole. Părţile au convenit că discuţiile pe textul documentului vor continua în cadrul următoarei şedinţe a grupurilor de lucru pentru economie, data urmând să fie propusă de reprezentanţii Tiraspolului.
Totodată, Eugen Carpov a cerut părţii transnistrene să se abţină de la acţiuni unilaterale şi să întreprindă paşii necesari pentru asigurarea accesului fermierilor la terenurile lor agricole pentru a nu cauza daune economice suplimentare acestora. Astfel, Chişinăul a reiterat faptul că proiectul privind accesul la terenurile agricole nu trebuie să abordeze aspecte ce ţin de dreptul la proprietate al fermierilor sau să impună proprietarilor plăţi pentru utilizarea acestor terenuri.
De asemenea, la reuniune a fost abordată tema prelungirii termenului de valabilitate a Deciziei protocolare din 30 martie 2012, care prevede reluarea circulaţiei trenurilor marfare prin regiunea transnistreană şi care urmează să expire la sfârşitul anului curent, precum şi situaţia privind eliberarea certificatelor fito-sanitare pentru exportarea fructelor în lumina restricţiilor impuse unilateral de Federaţia Rusă, se arată într-un comunicat de presă.
Sursa: trm.md