Ultima oră

Mesaj dur de la Moscova: Voronin va regreta ce a făcut!

 Este declaraţia pe care vicepremierul rus, Dmitri Rogozin a dat-o pentru kommersant.md. Rogozin spune că este vorba despre Vladimir Voronin, cel care la moment pledează pentru Uniunea Vamală şi căruia, în opinia lui Rogozin, "i-ar putea părea rău pentru ceea ce a făcut."

Amintim că la moment, Vladimir Voronin este unul dintre cei mai fervenţi promotori ai integrării Moldovei în Uniunea Vamală Rusia-Kazahstan-Belarus. Asta după ce, în timpul guvernării comuniste, a promovat integrarea europeană a Moldovei.

Totodată, vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, cere alegeri în Republica Moldova înainte de semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, scrie Kommersant.md.

"Înainte de a lua o decizie cu privire la asociere cu UE, Moldova trebuie să ţină cont de opinia locuitorilor din regiunea transnistreană. Dacă politicienii moldoveni ar fi patrioți, ei în primul rând ar trebui să organizeze alegeri, care ar putea deveni un fel de referendum, deoarece unele partide pledează pentru asocierea Republicii Moldova cu UE, iar altele sunt categoric împotrivă. Decizia trebuie luată în baza voinței poporului", a menţionat oficialul rus.

Publika.md aminteşte că vicepremierul rus a mai spus că Rusia ar putea revizui relaţiile economice cu Moldova şi chiar ar putea introduce regim de vize. Mai mult, el se arată convins că asocierea cu UE reprezintă o schimbare a statutului de ţară neutră a Republicii Moldova.

Republica Moldova urmează să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană până la sfârşitul lunii iunie.
 
Sursa: publika.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *