(PARLAMENT) Legea ce vizează indemnizaţiile la naşterea şi creşterea copiilor a fost modificată

(UPDATE 15.36) Parlamentul a adoptat astăzi în prima lectură un proiect de lege care prevede modificări la Legea privind indemnizaţiile pentru
incapacitatea temporară de muncă.
Valentina Buliga, ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a declarat la şedinţa Legislativului că prin acest proiect se propune revenirea la situaţia existentă de până la 23 decembrie 2013 în cazul persoanelor care în perioada concediului de îngrijire a copilului au revenit la muncă. Astfel, persoanele respective vor beneficia de salariu pentru timpul de muncă lucrat şi de indemnizaţia stabilită pentru creşterea copilului.
O altă modificare propusă în proiect se referă la persoanele asigurate, care în ultimele 12 luni premergătoare naşterii s-au aflat în concediu pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de trei ani. În astfel de cazuri, indemnizaţia de maternitate şi de îngrijire a viitorului copil va fi stabilită reieşind din baza de calcul din care au fost stabilite indemnizaţiile respective pentru copilul precedent.
Modificările urmează să fie adoptate în lectura a doua şi să intre în vigoare de la 1 aprilie 2014.
(UPDATE 15.34) Guvernul a aprobat acordul dintre Republica Moldova şi Ungaria în domeniul securităţii sociale, semnat în noiembrie 2013 la Chişinău şi l-a propus pentru ratificare Parlamentului. Acordul va oferi cetăţenilor Republicii Moldova care muncesc legal în Ungaria posibilitatea să beneficieze de prestaţii sociale.
Acordul se va aplica persoanelor asigurate în conformitate cu legislaţia ambelor sau unuia dintre cele două state. Prestaţiile sociale vizează pensiile
pentru limită de vârstă, pensiile de invaliditate cauzată de boli obişnuite, pensiile şi indemnizaţiile de invaliditate în urma accidentelor de muncă sau
bolilor profesionale şi pensiile de urmaş.
Moldova are semnate acorduri similare cu Polonia, România, Bulgaria, Portugalia, Estonia, Cehia, Luxemburg, Austria.
(Știre inițială) Nici nu a început bine ședința Parlamentului, că deputații au și luat o pauză de o oră. Cererea a venit din partea comuniștilor care spun că "situația excepțională din țară" trebuie discutată.
Fracțiunea PCRM a cerut, doar după 5 minute de ședință în Parlament, să se ia o pauză de o oră, în care să se discute situația din țară, iar la această întrunire să participe procurorul general și președintele parlamentului.
Corman i-a anunțat pe deputați că ședința va continua la ora 11.00
surrsa: timpul.md (TTM)