Multă lume se întreabă ce vrea Putin de fapt cu anexarea Crimeii. Răspunsul simplu este că mișcarea a meritat și doar pentru discursul de ieri din fața Parlamentului Federației. A fost un triumf cum Vladimir Putin n-a avut niciodată în cei circa 14 ani de când conduce Rusia. Parlamentarii l-au ovaționat în picioare aplaudând frenetic. Și în simbioza dintre el și public se găsește noua Rusie a lui Putin. El se vede într-o țară care se ridică mândră împotriva dușmanilor externi, se vede parte a „celui mai mare popor împărțit al lumii, își aduce aminte că începutul Rusiei se găsește la Kiev și că fiecare locșor din Crimeea este sfânt. E o atitudine imperialistă care aduce aminte de felul în care Stalin își justifica acțiunile. Pentru fiecare încălcare a dreptului internațional, Putin găsește o justificare în istorie. NATO, nu-i așa, a intervenit în Kosovo. Ce contează că acolo muriseră mii de oameni și că intervenția a pus capăt omorurilor. Morții nu sunt un argument juridic pentru Putin. Aceasta este diferența dintre putere și moralitate, iar Putin face ce face pentru că poate.
El se simte amenințat de extinderea NATO și de faptul că Alianța s-a extins către est încălcând promisiunea făcută URSS de a nu include state foste membre ale Pactului de la Varșovia. Putin încalcă însă un acord semnat în 1994 la Budapesta prin care garantează integritatea teritorială a Ucrainei afirmând că la Kiev nu mai este același guvern și că Ucraina nu mai este același stat. La fel poate argumetna și NATO spunând că promisiunea fusese făcută URSS, nu Rusiei. În plus, statele estice au vrut ele să adere la NATO. Cel târziu astăzi ne putem da seama din ce motiv căutau acestea protecția Occidentului. De ieri, popoarele dintre Tallinn și Berlin trăiesc într-o altă Europă, una în care, pentru prima dată de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, un stat rupe prin forță o bucată din alt stat. Iar Europa se uită cum echilibrul său de securitate se anulează după decenii de stabilitate.
Sursa: rfi.ro
