Un primar din Rezina și-a pierdut mandatul pentru că mai deținea câteva funcții

În urma unui control, s-a stabilit că primarul Ion Balan este concomitent fondator și administrator al ÎI „Ion Balan”, al GȚ „Ion Balan” și al SRL „Ignat-Prim”, fapt ce contravine Legii privind administrația publică locală.
Acesta prevede că primarii, pe parcursul exercitării mandatului lor, nu au dreptul să dețină alte funcții retribuite sau să cumuleze o altă funcție în întreprinderi, instituții și organizații cu orice formă de organizare juridică, cu excepția activităților științifice, didactice și de creație.
Nefiind de acord însă cu decizia CNI, Ion Balan a contestat-o în instanța de judecată. În cele din urmă, Judecătoria Rezina, prin hotărîrea din 30 decembrie 2013, a decis revocarea mandatului de primar al satului Ignăței.
sursa: noi.md