Ultima oră

PLDM, PD și PL se declară mulțumite de activitatea lui Timofti

Liderul fracţiunii Partidului Liberal Democrat, Valeriu Streleţ, a opinat că Preşedintele ţării şi-a îndeplinit misiunea. "Nu a făcut spectacole politice şi a manifestat voinţă prin nepromovarea unor legi adoptate de Parlament. Şi-a exercitat misiunea în mod satisfăcător", a spus Streleţ.

Preşedintele de onoare al Partidului Democrat şi liderul fracţiunii PDM, Dumitru Diacov, a menţionat că Nicolae Timofti a fost timid în cele 100 de zile de mandat. "Timofti nu a fost implicat anterior în activitatea politică, aşa că nu avem dreptul să-i cerem lucruri extraordinare. Am avut un preşedinte aşa cum ne-am dorit: apartinic, echilibrat şi care a încercat să împace toată lumea", a afirmat Diacov.

Liderul fracţiunii PL, Ion Hadârcă, a avut numai cuvinte de laudă pentru Preşedintele ţării. "Timofti a încercat să fie echidistant faţă de toate partidele politice, a fost rezervat în declaraţii şi nu s-a implicat în certuri. El a dat dovadă de prudenţă şi nu şi-a manifestat simpatiile politice", a punctat Hadârcă.

Sursa: Moldpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *