Moldova

9 mai la Chișinău

Conducerea republicii, dar și mii de persoane au depus flori. La manifestație au participat președintele Nicolae Timofti, președintele Parlamentului, Marian Lupu, premierul Vlad Filat, membrii guvernului, reprezentanții misiunilor diplomatice și veterni ai războiului.

În timp ce Nicolae Timofti, Vlad Filat și Marian Lupu au vorbit în discursurile lor despre unitate națională, comuniștii în frunte cu Vladimir Voronin au comemorat separat această zi.

În debutul festivității, veteranul de război al Armatei Române, Ion Onu, a declarat că datorită restabilirii adevărului istoric, el și camarazii săi au fost egalați în drepturi cu cei ai armatei sovietice. El a spus că ziua de 9 mai reprezintă un moment important pentru cei care au adus pacea.

Premierul Vlad Filat a menționat că în ziua de 9 mai actuala generație aduce omagiu văduvelor de război, dar și celor care nu s-au mai întors, pentru cei care poartă urmele acelui război. ”Acum şapte decenii, cei mai distinşi oameni şi-au sacrificat viaţa pentru pace şi viitor. Graţie lor, azi avem o Europa unită şi trăim în pace”, a menționat Vlad Filat.

Președintele Parlamentului Marian Lupu a apreciat că ziua de 9 mai reprezintă ,,o zi a unității naționale, unitate spirituală și de valori”. ,,Această zi, ne impune să ne gândim și să acționăm întru asigurarea păcii și armoniei statului R.Moldova. Datoria noastră sacră este să ne închinăm cu adâncă recunoştinţă în semn de omagiu şi memorie veşnică Eroilor Neamului, celor vii şi celor care îşi dorm somnul veşnic în pământul Moldovei sau în pământ străin, departe de vatra strămoşească”, a declarat Marian Lupu.

Președintele republicii, Nicolae Timofti, a afirmat că în această zi de 9 mai, care este Ziua Victoriei și Ziua Europei, ”datorăm toata recunoștința noastră vetereanilor”. Prin jertfa și pilda militarilor care au căzut în lupte, omenirea a demonstrat că se poate mobiliza împotriva răului. Totodată, în urmă cu 70 de ani, popoarele Europei au avut speranța într-un viitor mai bun, iar până la urma batranul continent a ajuns într-o formă de unitate și valori”, a spus șeful statului. Nicolae Timofti și-a exprimat speranța că ziua de 9 mai va deveni o zi a încrederii în viitor, atunci când R.Moldova va ajunge parte a unei familii europene.

Oficialii și-au ținut discursurile atât în limba română, cât și în rusă. Ulterior, au depus flori la Focul Veşnic şi la mormintele ostaşilor căzuţi de la Complexul Memorial Eternitate.

Astăzi se împlinesc 67 de ani de la capitularea Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial a avut loc astăzi la Memorialul militar din Chișinău.

sursa: arena.md
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *