Valoarea sa constă, pe de o parte, în capacitatea regizorului de-a zugrăvi viaţa de la ţară în culori neorealiste, iar pe de altă parte, în puterea actorilor (în frunte cu Petru Oistric) de a scoate în vileag firea basarabenilor de astăzi. E, de departe, un spectacol la fel de bun ca şi Mireasa ţarului sau ca Floarea fericirii lui Adrian Graur de la Teatrul Licurici. (Adrian Graur e noua revelaţie a teatrului pentru păpuşi; un dramaturg şi un regizor care a evoluat enorm în ultimii ani.) Totuşi, după ce am vizionat spectacolul decernării premiilor (jumătate în sală şi jumătate pe sticlă), am rămas cu câteva nedumeriri. Prima mea nelămurire – de ce Adrian Graur care se afla în sală nu a urcat chiar el pe scenă să-şi ridice premiul care i-a fost decernat şi l-a luat directorul teatrului? Şi a doua – de ce a fost ignorat teatrul privat de către membrii celor două jurii, odată ce acesta a dat în ultimii doi ani mai multe spectacole de-a dreptul excepţionale? Să ne amintim, cel puţin, de spectacolele lui Andrei Sochircă, jucate iniţial într-un bar de la subsolul Teatrului Luceafărul în faţa unui public înnebunit după reprezentaţiile sale. Oare membrii juriului să nu-i fi văzut spectacolele? Dar pe ale Nicoletei Esinencu? Sau pe ale lui Mihai Fusu? E posibil să nu le fi vizionat, pentru că altfel nu-mi pot explica faptul că au fost trecute cu vederea. Un alt lucru pe care nu l-am putut pricepe – cum de autorul (este vorba despre dramaturgul Constantin Cheianu) spectacolului Cu bunelul, ce facem? (de altfel, un spectacol foarte bun, pe care ziarul nostru l-a desemnat spectacolul anului), aflat în competiţie şi încoronat cu Premiul special al juriului, a putut face parte din juriul final? E posibil ca acest spectacol să fi luat mai multe premii, dacă dramaturgul s-ar fi retras din juriu (sau poate că acesta la un moment dat s-a retras, dar, dacă s-a întâmplat asta, de ce nimeni nu ne-a informat?) la timp. Başca asta, nu am mai înţeles de ce atunci când s-a decernat Premiul pentru dramaturgie, nu a fost anunţată şi denumirea piesei câştigătoare. Sau poate că, vorba unui coleg, premiul s-a decernat pentru altceva?
Însă chiar şi aşa, Gala UNITEM din acest an a fost una dintre cele mai bine organizate (şi mai fastuoase) din ultimii ani, dacă nu chiar cea mai bine organizată (şi mai fastuoasă). Se pare că anume asemenea manifestări de excepţie au darul de-a spori prestigiul meseriei de actor. După această gală foarte spectaculoasă, sunt sigur, foarte mulţi oameni au simţit dorinţa să meargă la teatru ca să vadă premiere noi. Doar că, deocamdată, nu prea au unde, fiindcă premierele iar… se amână.
