Bună Dimineața
Piatra lui Ghimpu…
De fapt, instituţiile statului au perceput şi tratat acţiunea Ligii Tineretului Rus drept o manifestare în limitele democraţiei – chipurile, în RM, oricine are dreptul să iasă în stradă şi să protesteze cât pofteşte. De acord, dar cu o precizare: prin alte părţi există legi dure care penalizează astfel de acţiuni. În Lituania, de exemplu, dacă o persoană fizică sau juridică neagă ocupaţia sovietică, aceasta e deferită justiţiei şi poate încasa până la doi ani de puşcărie. Nu zic că ar trebui să-i băgăm neapărat la închisoare pe cei care atentează la memoria noastră istorică. Dar nici nu mi se pare normal faptul ca societatea să nu aibă măcar o minimă pretenţie faţă de aceştia…