SOROCA: „Adevărul despre 28 iunie a cam întârziat”

Lansarea expoziţiei a adunat politicieni, locuitorii oraşului, persoane care au trecut prin calvarul deportărilor. Soroceana Galina Captari le-a vorbit celor prezenţi despre chinurile pe care le-a îndurat fiind deportată.
Semnificaţia zilei de 28 iunie n-ar trebui să provoace atâtea discuţii, doar adevărul e unul, consideră mulţi soroceni. Jurnalistul Victor Cobăsneanu, prezent şi el la eveniment, se întreba: „De ce un fapt istoric este atât de comentat în diferite moduri deşi sunt atâtea documente-mărturii?”.
Profesorul de istorie Iurie Cujbă susţine că în ţara noastră adevărul a cam întârziat să apară la suprafaţă: „Societatea în toate timpurile este supusă unei contradicţii: datoria de a spune adevărul şi necesitatea de a-l ascunde. Deşi cu o doză de întârziere, decretul preşedintelui este binevenit şi confirmă ceea ce s-a întâmplat în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Suntem datori să promovăm adevărul printre tineri, pentru ca ei să-l cunoască şi să se înarmeze cu demnitate şi verticalitate, să creeze un viitor limpede pe baza unei gândiri libere”, a mai spus profesorul.
Tatiana Zabulica