Bună Dimineața

Obrazul justiţiei

Pe 26 aprilie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a examinat sesizarea Asociaţiei „Promo-Lex” şi a Institutului pentru Drepturile Omului vizavi de faptele a nouă judecători care ar fi fost implicaţi în evenimentele din aprilie 2009. CSM a constatat: în cazul a şase dintre ei faptele nu s-au confirmat, iar în privinţa a trei judecători… da, au existat „abateri disciplinare”, dar nu pot fi intentate proceduri disciplinare, pentru că a expirat termenul de prescripţie! La 27 aprilie, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională demiterea, de către Parlament, a lui Ion Muruianu din funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ). Peste câteva zile, reinstalat în fotoliul de preşedinte al Curţii, Muruianu scapă şi de mustrarea aspră pe care i-a dat-o anterior CSM, pentru că-i numise pe jurnalişti „câini turbaţi periculoşi pentru societate”. Acum, el e din nou preşedinte al CSJ şi pretinde că are obrazul curat…

Poate vă întrebaţi: dar unde e reacţia corpului judecătoresc la aceste fapte? Singura voce care s-a făcut auzită până acum vizavi de acestea şi alte decizii ale justiţiei noastre a fost cea a ministrului Alexandru Tănase. Să fie oare un glas în pustiu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *