Social

Chiar în prima zi a anului 2023, depistat cu ilegalități: Un moldovean, prins cu act românesc falsificat

La trecerea frontierei de stat, asupra unui conațional a fost depistată o carte de identitate românească, cu semne clare de falsificare. Incidentul a fost consemnat chiar în prima zi a anului 2023, de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere a frontierei Leușeni, scrie Replicamedia.md.

Astfel, pe sensul de intrare în țară, în baza analizei de risc, un pasager de la ruta „Germania – Moldova” a fost supus controlului amănunțit. Ca urmare, asupra acestuia, un moldovean în vârstă de 22 de ani, s-a descoperit o carte de identitate care ar fi emisă de autoritățile române.

Din startul verificării documentului, polițiștii de frontieră au constatat că este falsificat.

La audiere, bărbatul a recunoscut că și-a cumpărat actul românesc în Germania, contra sumei de 200 de euro.

Cazul în continuare este cercetat sub toate aspectele legale, documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *