ActualitateInternațional

Franța va oferi Rep. Moldova un sprijin de 30 de milioane de euro pentru eficiența energetică. Ce așteaptă oare în schimb?

Pe 10-11 martie, președinta Maia Sandu s-a aflat într-o vizită oficială la Paris, la invitația președintelui Franței, Emmanuel Macron. Cu această ocazie, a fost anunțat un sprijin financiar generos: Franța va oferi 30 de milioane de euro pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice din Republica Moldova. Conform declarațiilor oficiale, acești bani ar urma să contribuie la reducerea consumului de energie și a costurilor aferente.

Dar, în fața unei asemenea “generozități”, se impune întrebarea firească: ce se cere, de fapt, în schimb, ce așteaptă Franța de la Rep. Moldova în schimbul acestor ajutoare fabuloate? Ar fi naiv să credem că statele străine – fie ele și membre ale Uniunii Europene – oferă zeci de milioane de euro fără a avea propriile interese. Sprijinul financiar, de regulă, nu este niciodată complet gratuit. Oare nu cumva, aceste fonduri vin la

pachet cu impunerea unir condiții care vizează controlul politic asupra deciziilor interne ale Rep. Moldoca și promovarea agendei globalist-neomarxiste în acest mic stat românesc?

Pe lângă acest acord de sprijin financiar, la Paris au mai fost semnate și alte înțelegeri. Unul dintre ele este Acordul privind protecția socială, care, pe hârtie, garantează drepturi clare pentru moldovenii care muncesc și trăiesc în Franța, oferindu-le acces la pensii, servicii sociale și medicale. De asemenea, a fost semnat și un Acord de parteneriat strategic pentru combaterea dezinformării între Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării din Moldova și agenția franceză VIGINUM. Oficial, parteneriatul ar avea ca scop protejarea spațiului informațional al Republicii Moldova și contracararea manipulării externe. Însă, se ridică întrebarea: cine decide, de fapt, ce înseamnă “dezinformare”? Nu cumva acest tip de acorduri riscă să limiteze pluralismul de opinie și să alimenteze o cenzură mascată, în acord cu noile norme ideologice promovate de elitele europene de la Parlamentul European și Comisia Europeană?

În întâlnirea de la Palatul Élysée, Emmanuel Macron a reafirmat sprijinul Franței pentru parcursul european al Moldovei. „În aceste vremuri dificile, Franța ne este alături – sprijinindu-ne să ne protejăm pacea, să ne întărim securitatea și să ne apropiem de Uniunea Europeană. Împărtășim viziunea unei Europe unite și puternice, unde fiecare țară își poate decide liber viitorul”, a declarat Maia Sandu. Însă cât de „liber” este acest viitor, dacă se construiește pe bani oferiți cu anumite condiții, care, de multe ori, nu sunt dezvăluite publicului?

Este momentul să privim realist și să nu ne lăsăm pradă iluziilor. În geopolitică, „sprijinul” are întotdeauna un preț. Important este să știm ce dăm la schimb pentru acești bani și cât de mult riscăm să ne pierdem suveranitatea și valorile tradiționale pe acest drum „european”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *