Scriitorul Vasile Ernu, acuzat de agresiuni sexuale de două femei

Două femei au relatat public, în mediul online, experiențe neplăcute legate de comportamentul scriitorului Vasile Ernu, pe care îl acuză de gesturi de natură sexuală fără consimțământ. Una dintre femei, identificată cu inițialele E.T., a descris o serie de incidente petrecute în urmă cu „6–7 ani”, fără a menționa explicit numele lui Ernu, dar lăsând suficiente indicii în textul său încât identitatea presupusă a autorului să poată fi dedusă. O a doua femeie, E.C., a intervenit ulterior confirmând că a trăit o experiență similară.
Contactat de G4Media, Vasile Ernu a transmis: „Nu am ce comenta”.
În postarea sa, E.T. relatează că în mai multe rânduri ar fi fost atinsă și sărutată fără consimțământ de către un bărbat „care se pretindea tovarăș, stângist, intelectual preocupat de marginali”, și care deținea un bar unde și-a organizat ziua de naștere. Ea afirmă că într-una din seri nu mai era în stare „să ofere consimțământ”, iar bărbatul ar fi insistat cu avansuri fizice. Într-o altă relatare, femeia spune că s-a trezit într-o dimineață în apartamentul acestuia fără să-și amintească cum a ajuns acolo.
De asemenea, E.T. afirmă că, după acele episoade, a primit din nou mesaje de la bărbatul respectiv, în care acesta apela la „tovărășia de stânga” și invoca responsabilitatea comună „pentru lupta împotriva fascismului”.
O altă femeie, E.C., a scris într-un comentariu că a fost de asemenea abordată de Vasile Ernu într-un mod pe care l-a considerat inadecvat: „Eram amețită bine, dansam singură, și a apărut de nicăieri. A început să danseze cu mine, să mă atingă, să mă sărute”, susține aceasta. Într-un mesaj ulterior adresat direct scriitorului, E.C. întreabă: „Sunt ele fidele realității sau versiunea dvs. este alta și noi, și oamenii care au fost martori la aceste evenimente repetate avem halucinații?”.
Adriana Radu, fondatoarea site-ului de educație sexuală „Sexul vs Barza”, a menționat în trecut, într-un interviu acordat jurnalistului Dragoș Pătraru, că a aflat de la colegele sale că „Vasile Ernu pipăie slinos fete la petreceri”.
Vasile Ernu este un scriitor cunoscut în mediul cultural din România, născut în 1971 în fosta URSS. Potrivit descrierii de pe site-ul editurii Polirom, a publicat mai multe volume și a colaborat de-a lungul timpului cu diverse publicații, printre care România liberă, HotNews, Adevărul și Libertatea. Este unul dintre fondatorii platformei CriticAtac și autorul volumului „Născut în URSS” — titlu care este citat de E.T. în finalul postării sale: „Eu am terminat cu tăcerea. Nu m-am născut în URSS”.
Potrivit G4Media, numele celor două femei au fost anonimizate la cererea acestora, în urma reacțiilor apărute online după publicarea acuzațiilor.