Internațional

Polonia expulzează 63 de străini, majoritatea ucraineni, după incidente în timpul unui concert. Au afișat simboluri naziste ce amintesc de genocidul comis de ucraineni împotriva populației civile poloneze în al doilea război mondial

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți inițierea procedurilor pentru expulzarea a 57 de ucraineni și 6 belaruși în urma unor incidente petrecute în timpul unui concert al rapperului belarus Max Korj pe Stadionul Național din Varșovia, unde au avut loc tulburări și au fost expuse steaguri naționaliste ucrainene, relatează EFE, citată de Agerpres.

Vorbind la o conferință de presă la Varșovia, premierul Tusk a spus că evenimentele din timpul concertului desfășurat pe 9 august, care „au șocat opinia publică”, au impus adoptarea acestei măsuri, întrucât „tulburările, agresiunile și provocările” necesită o „reacție rapidă”.

El a subliniat de asemenea necesitatea „prevenirii proliferării sentimentelor anti-ucrainene” și a îndemnat autoritățile de la Kiev să nu tolereze în Ucraina „gesturile anti-poloneze inutile”.

Premierul polonez a susținut în acest context că Rusia „face tot posibilul pentru a provoca o confruntare între Kiev și Varșovia”, pe măsură ce se întrevede o încheiere negociată a războiului din Ucraina, și a descris „gesturile anti-poloneze ale ucrainenilor și incitarea la sentimente anti-ucrainene în Polonia” drept un „scenariu dorit de (președintele rus Vladimir) Putin”.

Ce s-a întâmplat la concertul din Varșovia

Concertul lui Max Korj, popular în rândul numeroasei comunități de imigranți și refugiați belaruși și ucraineni din Polonia, a coincis cu marcare a cinci ani de la protestele împotriva președintelui belarus Aleksandr Lukașenko și a atras un public care a cumpărat în numai cinci zile toate cele 60.000 de bilete disponibile.

Dar, în timpul concertului au avut loc o serie incidente, inclusiv încălcarea zonelor de securitate, iar după o intervenție a poliției care a dus la 109 arestări au fost descoperite numeroase persoane care dețineau droguri, cuțite și materiale pirotehnice, precum și bilete contrafăcute.

Controversa s-a intensificat din cauza expunerii steagurilor roșii și negre ale Armatei Insurgente Ucrainene (UPA), un grup naționalist asociat cu masacrele comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în regiunea Volînia, unde au murit aproximativ 100.000 de civili polonezi. Polonia consideră acele masacre drept un act de genocid și resentimentele istorice provoacă în continuare dispute diplomatice între Varșovia și Kiev.

Fostul ambasador al Poloniei în SUA, Marek Magierowski, și-a exprimat „indignarea” față de afișarea „insultatoare” a acestor steaguri de către „sute de ucraineni aflați la vârsta recrutării” în armată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *