Social

Cum își pot solicita pensia moldovenii care au muncit legal în Italia

Începând cu 1 septembrie 2025, moldovenii care au muncit legal în Italia vor putea solicita pensie pentru anii de activitate din această țară. Măsura vine în urma aplicării Acordului bilateral de securitate socială, semnat la Roma în octombrie 2024, și mult așteptat de diaspora noastră.

Potrivit Elenei Țăbârnă, directoarea generală a Casei Naționale de Asigurări Sociale, Acordul prevede recunoașterea și însumarea stagiilor de cotizare din ambele țări.

„Pentru a beneficia de aceste pensii, în primul rând, este necesar să lucrăm pe alb, să nu avem activitate la negru, să achităm contribuțiile din salariul, din venitul pe care noi îl obținem și este valabil pentru ambele state, atât pentru Republica Moldova, cât și pentru Republica Italiană”, a declarat Elena.

Astfel, un cetățean care a lucrat, de exemplu, 11 ani în Republica Moldova și 10 ani în Italia va putea beneficia de pensie în baza celor 21 de ani cumulați, fiecare stat calculând pensia proporțional cu perioada lucrată pe teritoriul său.

„Pentru Republica Moldova acest stagiu de 11 ani realizat la noi pe teritoriu nu o să-i acorde dreptul la pensie până nu aplicăm acest Acord. Odată aplicat Acordul, Republica Moldova însumează 11 ani din Republica Moldova plus 10 realizate în Republica Italiana, avem 21 de ani, legislația permite minimum 15 ani să ai dreptul la pensie”, a explicat directoarea. 

Documentele necesare pot fi depuse fie la Casa Națională de Asigurări Sociale din Moldova, fie la Institutul de Asigurări Sociale din Italia.

Procedura este gratuită, iar plata pensiei se va face în euro sau lei, în funcție de contul bancar indicat. „Este un Acord foarte benefic, mai ales că diaspora noastră cea mai numeroasă se află în Italia și Franța”, a subliniat Elena Țăbârnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *