Opinii și Editoriale

Alexandru Tănase: Trebuie aplicate sancțiuni partidelor care folosesc clerul în campanii

Implicarea clerului în campania electorală reprezintă o problemă care trebuie reglementată prin sancțiuni aplicate partidelor politice, nu preoților. Opinia aparține ex-președintelui Curții Constituționale, Alexandru Tănase, și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice: „Înfrângerea Kremlinului în Moldova: motive, avantaje și pericole”.

Potrivit lui Alexandru Tănase, statul are datoria de a stabili reguli clare pentru a preveni transformarea bisericii într-un instrument de propagandă electorală.

Comentând rolul bisericii în viața politică, Alexandru Tănase a explicat faptul că intervențiile directe ale statului nu pot schimba rapid mentalitățile din sfera religioasă.

„Implicarea clerului în alegeri este un subiect sensibil. Zona religioasă este o chestie delicată. Intervențiile evazive, brutale, din partea statului, nu dau rezultatul pe care am fi vrut să-l avem. În zona spiritualității, schimbările se produc cu o altă viteză. Dar oricum, statul trebuie să aibă un rol, să ghideze aceste procese și să dea linii directorii pentru a stabili reguli clare de joc. Propagandiștii, cum ar fi episcopul Markel, nu pot fi reeducați sau convinși că ceea ce fac nu este bine. Noi trebuie să fim mai vocali în a explica”, a spus Alexandru Tănase.

În același context, Alexandru Tănase a propus aplicarea sancțiunilor nu clerului, ci formațiunilor politice care se folosesc de influența religioasă în scopuri electorale. „Trebuie aplicate sancțiuni, nu atât împotriva clerului, cât împotriva partidelor care utilizează biserica în campania electorală. Și aici avem posibilități, marja de intervenție este mai mare”, a explicat ex-președintele Curții Constituționale.

Alexandru Tănase a atras atenția și asupra riscurilor generate de anumite grupuri de tineri care, potrivit informațiilor publice, au fost instruiți de persoane din Federația Rusă pentru a provoca proteste și acțiuni de destabilizare în Republica Moldova. Tănase a subliniat că astfel de acțiuni sunt parte a unui plan mai amplu de subminare a stabilității țării.

„Cu referire la grupurile de tineri care au fost instruiți pentru a realiza proteste și destabilizări. Noi i-am văzut și la 7 aprilie (2009 – n.r.), și la protestele din 2005 au existat discuții că au fost grupuri care au avut o misiune mai puțin clară. Este un subiect pe zona serviciilor speciale, care trebuie să fie mereu în alertă și să anticipeze astfel de lucruri. Până la războiul din Ucraina, noi am trăit într-o somnolență a rațiunii, serviciile speciale erau într-o formă latentă de hibernare. Acum lucrurile s-au schimbat. Am simțit clar pericolele”, a mai spus Alexandru Tănase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *