Actualitate

In memoriam Ilie Ilașcu: Amintiri și mărturii de la cei apropiați

Ilie Ilașcu, unul dintre cei mai mari patrioți români din Basarabia, a decedat, pe 17 noiembrie. A stat nouă ani închis în regiunea transnistreană, fiind chiar condamnat la moarte. Totuși, a supraviețuit și, chiar din temniță, a devenit parlamentar atât la Chișinău, cât și la București.

Deși, după eliberare, a trăit în România, baștina sa a rămas satul Taxobeni din raionul Fălești.

Sora lui, Aneta Ilașcu, își amintește detalii care au conturat caracterul lui încă din copilărie. Disciplina și respectul au fost valori pe care și le-a însușit de mic.

„A luat de la mama să fie disciplinat, să știe cum să se comporte când se duce undeva. (…) Înainte să fie arestat, el a venit în sat și a dormit o noapte aici. A spus că: «eu mă duc». S-a sculat și s-a dus. Când s-a luminat, a fost arestat. (…) Știu că mama a fost acolo, la dânsul, și l-a văzut. Noi, ceilalți, n-am fost. Cineva ne-a spus să nu ne ducem, pentru că este foarte periculos pentru noi”, a povestit Aneta Ilașcu.

Cei apropiați își amintesc că disciplina și fermitatea l-au însoțit încă din copilărie. Era un copil curios, ordonat și pasionat de tehnică. Iar anii de școală aveau să arate același spirit hotărât. În familia Ilașcu, dragostea de țară era o valoare transmisă cu naturalețe.

„Profesorul de Fizică ne demonstra cum să încărcăm cu peliculă aparatul de demonstrat filme. Era și Ilie Ilașcu. Am înțeles că-i plăcea aparatura, matematica îi plăcea…”, a spus Tudor Talpă, profesor de educație muzicală și fost coleg de clasă.

„Părinții dumnealui i-am cunoscut foarte mult. Au fost niște părinți foarte energici, optimiști. Cred сă a moștenit de la părinții lui această dragoste de țară, de patrie, de neam. (…) Un bărbat foarte serios, cu cunoștințe foarte vaste a istoriei poporului. De altfel și fratele, Iurie Ilașcu, (…) a vizitat școala noastră foarte des”, a declarat Nelea Chirilici, director adjunct al gimnaziului din Taxobeni.

Această dragoste de neam l-a dus către Frontul Popular, prima mișcare politică ce a cerut deschis unirea cu România.

„A fost și este un patriot în sensul adevărat al cuvântului. (…) Frontul Popular a fost prima organizație (…) care avea la bază politica de integrare cu România sau de Unire, iar ceea ce au început să facă separatiștii în 1992 s-au poziționat ca dușmani (…) ai tendinței noastre de Renaștere Națională”, a explicat Vasile Rotaru, profesor de istorie din Taxobeni.

Eliberarea lui, după nouă ani de detenție și tortură, a fost o victorie nu doar personală, ci a întregului popor român.

„Urmează, printr-o dispoziție, să anunțăm o zi de doliu. (…) Va rămâne în memoria locuitorilor raionului Fălești ca o persoană notorie, un exemplu demn de urmat. (…) Cred eu că se va purcede și la denumirea unor străzi în numele său pentru eternitatea memoriei.” — a spus Vadim Roșca, președintele raionului Fălești.

Ilie Ilașcu a fost un erou nu doar în Basarabia, ci pe ambele maluri ale Prutului. Încă din 1993, în timp ce era închis la Tiraspol, devenea Cetățean de onoare al Sighișoarei. Ulterior, municipiile București și Chișinău, precum și alte 37 de localități și județe românești i-au acordat același titlu onorific.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *