Economie

Compania Rompetrol Moldova ar putea fi vândută anul viitor

Unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa petrolieră moldovenească, Rompetrol Moldova, ar putea fi vândut anul viitor, alături de alte active deţinute de statul kazah prin intermediul companiei KazMunayGas. În prezent, şi concurentul principal Lukoil-Moldova la fel este de vânzare, după sancţiunile americane.

Astfel, Agenția pentru Protecția și Dezvoltarea Concurenței din Kazahstan a propus vânzarea a până la 50% din acțiunile KMG International N.V. (KMGI – o filială a grupului KazMunayGas controlat de stat) printr-o licitație deschisă, în două etape, în perioada 2026-2027.

O privatizare programată

„Tranzacţia este planificată pentru atragerea unui partener strategic. KMGI este în prezent deţinută integral de KazMunayGas şi cuprinde 28 de companii operaţionale în România, Elveţia, Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, Turcia şi Kazahstan. Holdingul deţine două rafinării în România — Petromidia şi Vega — un complex petrochimic, terminale şi o reţea de 1.400 de staţii de carburanţi sub marca Rompetrol”, scrie orda.kz, citând descrierea activelor KMGI de pe lista țintelor de privatizare.

De fapt, vânzarea activelor KazMunayGas, inclusiv Rompetrol-Moldova, era planificată în anii 2023-2024, fiind inclusă în planul de privatizare pentru anii 2021-2025.

Presa kazahă relatează că de-a lungul a două decenii de prezenţă în România (şi Republica Moldova), KazMunayGas ar fi investit aproximativ şapte miliarde de dolari, în special în rafinăriile din România, fără a obţine vreodată un randament adecvat. O tentativă de a vinde un pachet de acţiuni către grupul CEFC din China a eşuat, iar activele au fost implicate în mod repetat în scandaluri, de la acuzaţii de fraudă până la accidente industriale.

Rompetrol-Moldova, cel mai mare furnizor de produse petroliere din țară?

Menţionăm că Rompetrol-Moldova, este unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa produselor petroliere din Republica Moldova cu o reţea de 97 de benzinării. Administraţia companiei susţine că este „cel mai mare furnizor de produse petroliere din țară, deținând o cotă totală de piață de şi are o cotă de 44%”, depăşind astfel Lukoil-Moldova.

În raportul pentru anul 2024, administraţia Rompetrol-Moldova indică o cotă de 38,3% (din care segmentul vânzarilor cu amănuntul – 28,4%).

O investigaţie a Consiliului Concurenţei din 2021 a scos la iveală că Rompetrol Moldova şi alte cinci companii şi-ar fi coordonat politica de preţuri, ele fiind sancţionate anul trecut cu amenzi de zeci şi sute de milioane de lei, inclusiv Rompetrol cu circa 191,8 milioane lei

Rompetrol susţine că, prin intermediul unei firme juridice locale, a depus la Consiliul Concurenţei cererea prealabilă de încetare a investigaţiei, dar aceasta a fost refuzată. După ce pe 28 iunie 2024, Consiliul Concurenţei a emis decizia finală de sancţionare a companiilor, Rompetrol Moldova a contestat în instanţă şi a solicitat suspendarea executarii deciziei de sancţionare, până la soluţionarea finală a cazului de fond.

Pe 26 august 2024, instanţa a suspendat executarea deciziei de sancţionare până la soluţionarea finală a cauzei. În acest an au avut loc trei şedinţe, iar următoarea este planificată la începutul anului viitor

Menţionăm că, săptămâna trecută, în cadrul vizitelor de lucru desfășurate în țările din regiune unde grupul își desfășoară activitatea, CEO-ul Rompetrol, Erik Sagiyev (numit în aprilie 2025), s-a întâlnit cu Ministrul Energiei din Republica Moldova, Dorin Junghietu.

Compania cu un capital statutar de 25,72 milioane lei, este deţinută de KMG International Group N.V. (Ţările de Jos), grup deținut de KazMunayGas JSC, compania natională de petrol și gaze din Kazahstan. Din august 2025, manager general este Malik Tulekov.

Rompetrol Moldova are peste o mie de angajaţi (de 4 ori mai mulţi decât Lukoil-Moldova) şi a înregistrat anul trecut venituri de 9,7 miliarde de lei, cu circa 4,5% mai mult ca în 2023, în timp ce profitul s-a majorat cu peste 61%: de la 68,35 milioane lei în 2023, la 110,66 milioane lei – în 2024.

Compania deţine şi două depozite de carburanți din Chișinău și Giurgiulești (unde este operat și unicul port din Republica Moldova cu capabilitate de încărcare/descărcare a navelor maritime).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *