Iulia Dascălu a demisionat din PAS: Valorile s-au risipit. Pun punct la lucruri care nu mă mai reprezintă

După ce nu s-a regăsit pe lista candidaților pentru noul Parlament, fosta deputată PAS, Iulia Dascălu, și-a anunțat plecarea din partid. Într-un mesaj pe rețele, aceasta acuză schimbări majore în interiorul formațiunii și spune că valorile care au unit echipa inițială „s-au risipit”. „Valorile s-au risipit. Un exemplu viu este modul în care a fost procesată cererea mea de plecare. S-a produs formal, fără un dialog firesc, fapt care vorbește de la sine despre „transformările” prin care trece partidul”, a scris Dascălu.
„Dacă ar fi să aleg între partid și țară, aleg țara. Dacă ar fi să aleg între partid și oameni, aleg oamenii. Așa am făcut întotdeauna”, a scris Dascălu, menționând că a intrat în PAS cu încrederea că poate contribui la modernizarea țării și la apropierea Republicii Moldova de UE.
Ea afirmă că dinamica internă a partidului s-a schimbat radical, iar mulți dintre colegii „valoroși” au părăsit formațiunea pentru a rămâne fideli principiilor inițiale: integritate, meritocrație și respect reciproc.
„M-am gândit mult și după multă reflecție am simțit că este rândul meu să fac același pas”, a scris ea.
„Respectul și spiritul de echipă sunt valori fundamentale pentru mine, iar ceea ce se petrece astăzi în partid deja nu mai rezonează cu valorile pentru care am aderat la PAS încă în 2016. Un exemplu viu este modul în care a fost procesată cererea mea de plecare. S-a produs formal, fără un dialog firesc, fapt care vorbește de la sine despre „transformările” prin care trece partidul.
Prefer să privesc acest lucru ca pe o confirmare că a venit momentul potrivit să părăsesc formațiunea și să-mi continui activitatea alături de oamenii care înțeleg realitatea, rezonează cu valorile și nu se aruncă în extreme.
Libertatea de opinie și demintatea umană pentru mine sunt sfinte, iar dincolo de orice doresc binele Moldovei și nu vreau să mă mustre conștiința că nu am reușit la timp să pun punct la lucruri care nu mă reprezintă”, a conchis fosta parlamentară.