Renato Usatîi a propus ca audierile în Comisia securitate națională, apărare și ordine publică, pe cazul camionului cu arme depistat la frontiera cu România, să fie, pe cât posibil, publice

Vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Renato Usatîi, a propus ca audierile privind cazul camionului cu arme și muniții depistat la frontiera cu România să fie desfășurate, pe cât posibil, în regim public, astfel încât informațiile prezentate să nu prejudicieze ancheta aflată în derulare.
„Ca să nu existe speculații, deoarece este multă informație în presă, eu cred că e mai bine să le puneți dumneavoastră întrebarea instituțiilor: care informație poate fi prezentată public, pe scurt, iar după asta să trecem la a doua parte a ședinței, care este închisă”, a declarat Renato Usatîi în cadrul ședinței comisiei.
În pofida acestei propuneri, ședința a fost trecută ulterior în regim închis, cu participarea exclusivă a persoanelor care au acces la informații ce constituie secret de stat.
Amintim că audierile pe acest subiect în Comisia parlamentară de specialitate au fost organizate la solicitarea vicepreședintelui Comisiei, Renato Usatîi, lider al fracțiunii Partidul Nostru.