Ambasadorul României: Interconectarea energetică dintre Chișinău și UE avansează

Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, a declarat că R. Moldova a înregistrat progrese „remarcabile” în domeniul energetic și se află într-un proces avansat de integrare în sistemul european. Oficialul a subliniat că transformările din sectorul energetic reprezintă una dintre cele mai importante reușite ale țării în ultimii ani.
Potrivit diplomatului, Republica Moldova a trecut de la o dependență energetică totală față de Federația Rusă la aprovizionarea exclusivă de pe piața liberă europeană, având acum libertatea de a-și alege furnizorii de gaze și energie electrică.
„Diversificarea surselor de aprovizionare este o realizare veritabilă, fundamentată pe viziune politică. Beneficiile pentru Republica Moldova sunt imense”, a declarat Cristian-Leon Țurcanu.
Ambasadorul a subliniat că România a avut un rol esențial în aceste evoluții, în special prin dezvoltarea infrastructurii de interconectare cu Uniunea Europeană.
„Gazoductul Iași–Ungheni–Chișinău și accesul Moldovei la depozitele românești de gaze au contribuit decisiv la evitarea vulnerabilizării energetice în contextul sistării livrărilor rusești. Pe partea de energie electrică, conectarea Republicii Moldova la sistemul european ENTSO-E a permis Chișinăului să se deconecteze de la dependența de centrala de la Cuciurgan și să se aprovizioneze de pe piața liberă, în special din România. Bucureștiul a facilitat procesul inclusiv prin plafonarea prețurilor pentru energia livrată peste Prut”, a spus oficialul român.
Ambasadorul a precizat că următoarea etapă esențială este consolidarea interconectării fizice a sistemelor energetice ale celor două state. Pe agenda bilaterală figurează două proiecte:
- Linia electrică aeriană de 400 kV Suceava – Bălți;
- Linia electrică aeriană de 400 kV Gutinaș – Strășeni.
Acestea vor completa interconexiunea Isaccea – Vulcănești, operațională deja, și sunt considerate „obiective centrale” atât pentru Chișinău, cât și pentru București.
„Sunt optimist privind finalizarea acestor proiecte pe termen mediu, prin acțiuni comune concertate, deși sunt lucrări mari de infrastructură care necesită eforturi consistente”, a declarat ambasadorul.
Diplomatul a remarcat și reformele legislative adoptate de Republica Moldova în direcția alinierii la standardele europene privind funcționarea pieței energiei.
Potrivit raportului Comisiei Europene din 4 noiembrie 2025, evoluțiile din sectorul energetic reprezintă unul dintre domeniile în care Chișinăul a făcut cele mai vizibile progrese în procesul de aderare la UE.