Arestări și măsuri preventive: dosarul Direcției Locativ -Comunale arată cum se scurge banul public din Chișinău prin intermediul lacheilor lui Ceban

În dosarul de corupție care vizează Direcția Locativ-Comunală și Amenajare, justiția a început să aplice măsuri preventive, iar presa de la Chișinău a relatat că mai multe persoane au fost reținute, unele plasate în arest preventiv, altele în arest la domiciliu sau sub control judiciar. Informațiile au fost confirmate prin declarații publice ale instituțiilor și relatări media despre deciziile instanței și demersurile procurorilor.
Deși ancheta se află în faze procedurale, tiparul este deja familiar: contracte publice, agenți economici „abonati”, funcționari care ar fi facilitat aranjamente și bani găsiți la percheziții. În astfel de cazuri, Chișinăul plătește dublu: o dată prin bugetul sifonat, a doua oară prin lucrări făcute prost sau întârziate, care apoi cer „reparații” repetate.
Ion Ceban a avut o reacție publică prin care a criticat „justiția la televizor”, dar a încercat să păstreze o distanță formală: „nu apăr pe nimeni”, însă contestă spectacolul mediatic. Este o formulă politică utilă, dar insuficientă. Un primar nu poate fi doar comentator al propriilor crize administrative; este responsabil de sistemul de control intern, de procedurile de integritate și de oamenii pe care îi promovează în funcții-cheie.
Când dosarele ajung în instanță, adevărul juridic îl stabilește judecătorul. Însă, din perspectiva cetățeanului, întrebarea rămâne una simplă: de ce aceste scheme par să se repete tocmai în zonele unde circulă cele mai multe contracte și bani? Dacă municipalitatea ar fi construit un mecanism solid de prevenție și audit real, nu „de formă”, asemenea episoade ar fi excepții, nu știri recurente.