Internațional

Autostradă cu bani europeni: România pornește construcția primilor kilometri din Republica Moldova

România va construi, cu finanțare europeană, primii kilometri de autostradă de pe teritoriul Republicii Moldova, marcând un moment istoric pentru infrastructura rutieră de peste Prut. Proiectul include și realizarea primilor 5 kilometri ai Autostrăzii Ungheni–Chișinău, pe segmentul dintre Podul peste Prut și centura municipiului Ungheni.

Anunțul a fost făcut de Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Potrivit acestuia, lucrările fac parte dintr-un contract mai amplu care vizează conectarea directă a infrastructurii rutiere dintre România și Republica Moldova.

Totodată, ultimul tronson al Autostrada Unirii A8, pe relația Târgu Neamț–Iași–Ungheni, a intrat oficial în procedura de licitație. Segmentul are o lungime de 15,5 kilometri și ajunge până la granița cu Republica Moldova, pregătind astfel legătura directă dintre cele două state.

„Autostrada Unirii nu mai este un proiect pe hârtie, ci o realitate istorică”, a transmis Horațiu Cosma, subliniind că această investiție va aduce viteză, siguranță și modernizare, conectând Moldova românească de Transilvania și de rețeaua europeană de transport.

Oficialul român a mai precizat că acest pas reprezintă un progres concret în integrarea infrastructurală și europeană a regiunii, contribuind la apropierea economică și logistică dintre România, Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Anunțul de licitație urmează să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, după care va deveni vizibil în SEAP, în următoarele zile, deschizând oficial competiția pentru atribuirea lucrărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *