Politică

Aviz pozitiv condiționat, votat unanim, pentru proiectul Partidului Nostru privind prelungirea până la un an a termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a automobilelor înmatriculate peste hotare

Proiectul de lege înaintat de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, care prevede majorarea termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a automobilelor înmatriculate în străinătate până la un an, a obținut aviz pozitiv condiționat, votat unanim în Comisia pentru mediu, climă și tranziție verde.

Inițiativa se bazează pe modelul UE și al majorității țărilor din lume, urmând ulterior să fie examinată și în alte comisii parlamentare, pentru ca în final să fie prezentat în plen.

„Astăzi, orice cetățean al Republicii Moldova sau al altui stat care vine cu o mașină personală într-un stat european, de exemplu România, trebuie să achite vinieta, valabilă pentru un an – termen maxim – iar automobilul poate circula liber pe teritoriul UE pe această perioadă. După un an, îl scoți temporar din țară și îl poți reintroduce pentru încă un an. În Moldova, însă, există un blocaj: un automobil poate fi ținut în țară doar până la jumătate de an, iar după aceasta proprietarul nu are dreptul să-l reintroducă timp de șase luni. Este o situație neplăcută pe care am resimțit-o și eu, și o resimt sute de mii de cetățeni moldoveni”, a argumentat Renato Usatîi în cadrul comisei.

Un alt exemplu este cel al mașinilor închiriate. La vamă, li se refuză intrarea celor care vin cu astfel de automobile înmatriculate în UE, dacă anterior au fost utilizate de alte persoane. Această regulă absurdă se aplică practic doar în Republica Moldova. În alte țări, inclusiv în fostul CSI, asemenea restricții au fost eliminate cu mai mulți ani în urmă.

„Toate țările se conformează standardelor UE, inclusiv cele care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Noi tot vorbim despre integrarea europeană, dar mergem pe alte căi”, a declarat Renato Usatîi.

Votul de astăzi al deputaților în Comisia mediu a fost condiționat de prezența avizului Cabinetului de Miniștri. Guvernul încă nu s-a pronunțat pe marginea proiectului, însă, potrivit autorului, efectul bugetar va fi pozitiv:

„Nu vom avea pierderi la buget și nu va fi nevoie să căutăm surse suplimentare de finanțare pentru acest proiect de lege. Pur și simplu, persoana care în prezent achită pentru jumătate de an va plăti vinieta pentru un an întreg.”

Usatîi și-a exprimat convingerea că cetățenii vor aprecia această inițiativă.
De remarcat că proiectul este mult așteptat, mai ales de cei din diasporă care au familii acasă. Reglementările actuale creează dificultăți pentru cetățenii moldoveni care revin periodic acasă cu automobilele înmatriculate peste hotare. În multe cazuri, aceste mașini sunt lăsate pentru a fi folosite de membrii familiei rămași în țară, însă cadrul legal existent nu permite acest lucru fără riscul sancțiunilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *