Politică

Cancelarul Germaniei, enervat de ovaţiile în picioare pentru Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München: „Mi-ar fi fost greu să mă ridic”

Cancelarul german Friedrich Merz şi-a exprimat iritarea faţă de ovaţiile în picioare pentru secretarul de stat american Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München.

„Nu am fost în sală şi, chiar dacă aş fi fost, mi-ar fi fost greu să mă ridic”, a declarat Merz în podcastul politic „Machtwechsel” (schimbarea puterii), care urmează să fie difuzat miercuri.

Discursul lui Rubio nu a fost la fel de conflictual ca cel susţinut de vicepreşedintele american JD Vance la conferinţa de anul trecut, a remarcat Merz, adăugând că este totuşi vorba despre preşedintele american Donald Trump „într-un ambalaj mai prietenos”, scrie Agerpres.

Merz a explicat reacţia din sală spunând că cei prezenţi au fost încântaţi că un american a stat în faţa lor şi li s-a adresat ca unor prieteni.

„Numai asta a declanşat o anumită emoţie. Nu ar fi fost suficient pentru mine, dar evident a fost suficient pentru cei prezenţi în sală”, a spus el.

Sâmbătă, la Conferinţa de Securitate de la München, Rubio s-a pronunţat în favoarea revitalizării parteneriatului transatlantic. În acelaşi timp, însă, a precizat că vede o astfel de cooperare doar în termeni definiţi de administraţia Trump.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *