Politică

Încă o comisie a dat undă verde inițiativei Partidului Nostru privind instituirea Zilei memoriei victimelor violenței domestice

Instituirea Zilei memoriei victimelor violenței domestice, inițiativă a fracțiunii Partidului Nostru, a fost susținută în unanimitate de membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică. Proiectul urmează să fie examinat în plenul Parlamentului.

La propunerea președintelui comisiei, proiectul a fost supus votului în ansamblu chiar din prima etapă și a fost aprobat în unanimitate de membrii acesteia, reprezentând toate fracțiunile parlamentare.

Propunerea prevede ca data de 3 martie să fie dedicată comemorării victimelor violenței domestice. Discuțiile asupra proiectului au fost deja lansate în comisiile parlamentare de profil.

Inițiativa vine pe fondul unui fenomen care continuă să afecteze grav societatea din Republica Moldova. Anual sunt raportate zeci de mii de cazuri de conflicte familiale, iar prin Serviciul 112 sunt înregistrate, în medie, aproximativ 50 de apeluri zilnic legate de astfel de situații. Totodată, în fiecare an, peste 20 de femei își pierd viața ca urmare a violenței în familie.

Data aleasă, 3 martie, are o semnificație aparte, fiind plasată înainte de Ziua Internațională a Femeii, pentru a atrage atenția asupra necesității protejării vieții, demnității și integrității fiecărei persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *