Actualitate

CSP recomandă procuroarei Nadejda Busuioc să îl acționeze în judecată pe activistului Marin Andonii, după atacurile online

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a acceptat raportul Inspecției procurorilor privind apărarea reputației procurorului Nadejda Busuioc, după ce aceasta s-a plâns pe Andonii Marin pentru „informațiile defăimătoare” difuzate în spațiul public. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CSP din 14 mai.

„Consiliul a examinat circumstanțele specifice ale speței în privința Nadejdei Busuioc. Ca propunere de hotărâre: se propune a se constata caracterul defăimător și calomnios al informațiilor difuzate în spațiul public privind procurorul Nadejda Busuioc și natura depășirii limitelor libertății de exprimare. Reflectăm caracterul calomnios al acestor informații și recomandăm doamnei Busuioc să urmeze procedurile necesare pentru sesizarea Inspectoratului General de Poliție sau a instanței de judecată pentru apărarea onoarei și demnității personale”, a declarat președintele CSP, Dumitru Obadă.

În martie 2026, procurorii Vasile Revencu și Nadejda Busuioc, au cerut intervenția Consiliului Superior al Procurorilor pentru apărarea reputației profesionale, invocând campanii de denigrare desfășurate de activistul Marin Andonii în spațiul public. Revencu a semnalat acuzații și amenințări legate de soluțiile procesuale adoptate într-un caz penal, iar Busuioc reclamă atacuri online care ar fi urmărit influențarea evaluării sale externe. Ambele cereri au fost aprobate cu votul a nouă membri ai Consiliului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *