Moldovenii au pierdut peste 1,5 milioane de lei în 24 de ore din cauza escrocheriilor

Poliția avertizează cetățenii despre noi cazuri de escrocherie comise prin apeluri telefonice și mesaje false. Escrocii se prezintă drept angajați ai băncilor sau ai instituțiilor statului, pentru a obține bani, date bancare ori informații personale.
Potrivit oamenilor legii, în ultimele 24 de ore au fost raportate 13 cazuri de escrocherie, cu un prejudiciu total de peste 1,5 milioane de lei.
Cazurile au fost înregistrate în Chișinău, Briceni, Bender, Cahul, Glodeni și Sângerei.
Poliția precizează că, datorită vigilenței cetățenilor, au fost prevenite 322 de tentative de fraudă.
Analizele arată că, în multe situații, victimele își dau seama că au fost înșelate abia după săptămâni sau chiar luni de la efectuarea transferurilor. Unele fraude investiționale s-au desfășurat în perioada februarie-iunie 2026, dar au fost raportate abia pe 9 iunie.
Oamenii legii îndeamnă cetățenii să nu ofere bani, date bancare sau informații personale la telefon, indiferent de pretextul invocat de interlocutor.
De asemenea, Poliția recomandă închiderea imediată a apelurilor suspecte, verificarea informațiilor direct la instituția vizată, folosind date oficiale, și sesizarea autorităților în cazul tentativelor de fraudă.
Cetățenii sunt îndemnați să fie vigilenți și să își informeze apropiații pentru a preveni astfel de escrocherii.
