Armata Națională a primit primele transportoare blindate Piranha-5 donate de Germania

Armata Națională a recepționat primele cinci transportoare blindate Piranha-5, oferite de Guvernul Republicii Federale Germania, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate cu participarea conducerii Ministerului Apărării, reprezentanților Ambasadei Germaniei la Chișinău și ai companiei producătoare General Dynamics European Land Systems (GDELS).
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că recepționarea noilor vehicule marchează o etapă importantă în procesul de modernizare a Armatei Naționale.
„Recepționarea tehnicii de tip Piranha-5 reprezintă o nouă etapă în procesul de modernizare a Armatei Naționale și al dezvoltării capabilităților operaționale ale instituției de apărare. Apreciem sprijinul valoros acordat de Republica Federală Germania și nivelul înalt al parteneriatului dezvoltat în domeniul apărării”, a afirmat Nosatîi.
La rândul său, ambasadorul Germaniei în R. Moldova, Hubert Knirsch, a subliniat că livrarea celor cinci vehicule blindate face parte dintr-un efort mai amplu de sprijin acordat Chișinăului.
„Astăzi marcăm un pas important și concret în dezvoltarea cooperării dintre statele noastre. Mă bucur deosebit că putem transmite Republicii Moldova cinci vehicule blindate de ultimă generație, fabricate în Germania. Aceste vehicule completează echipamentele deja livrate anterior și fac parte dintr-un efort continuu de sprijin”, a declarat diplomatul.
Potrivit acestuia, asistența oferită de Germania contribuie atât la consolidarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova, cât și la sporirea nivelului de protecție a militarilor moldoveni implicați în misiuni de menținere a păcii.
Directorul companiei GDELS, Nico Danneberg, a menționat că livrarea transportoarelor reprezintă o nouă etapă a cooperării dintre Germania, Republica Moldova și producătorul de tehnică militară.
Transportorul Piranha-5 este considerat unul dintre cele mai moderne vehicule blindate pe roți utilizate la nivel internațional. Acesta se remarcă prin nivelul ridicat de protecție a echipajului, mobilitatea sporită și flexibilitatea operațională și este folosit de mai multe state membre NATO și țări partenere.
Ministerul Apărării a anunțat că cele cinci transportoare blindate vor fi transferate în această seară la centrele de instruire ale Armatei Naționale, unde vor fi utilizate în procesul de pregătire și dezvoltare a capacităților militare.