Nereguli la importul de arahide din Turcia. Opt percheziții la Chișinău

Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au efectuat opt percheziții în municipiul Chișinău într-un dosar ce vizează presupusa falsificare a unor acte publice în procesul de import al unui lot de arahide din Turcia. Două persoane sunt cercetate în acest caz.
Potrivit Serviciului Vamal, cauza penală a fost inițiată în urma documentării unor presupuse nereguli constatate în procesul de declarare vamală a mărfurilor.
Conform materialelor acumulate până în prezent, un agent economic din Republica Moldova ar fi depus o declarație vamală pentru importul unui lot de arahide din Turcia.
În urma controlului fizic și documentar, funcționarii vamali au identificat două facturi comerciale (invoice-uri) cu același număr, însă cu valori diferite ale mărfii declarate.
Ca urmare, declarația vamală a fost rectificată, iar anchetatorii desfășoară în continuare acțiuni pentru stabilirea valorii reale a mărfurilor.
Totodată, urmează să fie expediate cereri de comisie rogatorie către autoritățile competente din statele implicate în operațiunea de export, pentru obținerea informațiilor privind valoarea reală a mărfurilor. Potrivit autorităților, rezultatele investigațiilor și cuantumul drepturilor de import ce urmează a fi stabilite vor sta la baza încadrării juridice a faptelor cercetate.
În timpul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat tehnică de calcul, telefoane mobile și documente ce vizează importul aceluiași tip de marfă. Acestea urmează să fie examinate în cadrul urmăririi penale.
În dosar sunt cercetate două persoane, cu vârste cuprinse între 41 și 49 de ani. Acestea sunt investigate în stare de libertate.
Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Potrivit legii, persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.