ActualitateSocial

Spitalul Republican „Timofei Moșneaga”, reacție după ce medici și asistenți s-au plâns că au primit salarii mai mici: Am modificat doar indicatorii de performanță

Administrația Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a venit cu o reacție, după ce în spațiul public s-au vehiculat informații privind reducerea salariilor angajaților. Instituția precizează că lefurile de bază: „Toți angajații beneficiază în continuare de salariile de funcție stabilite conform legislației în vigoare. Modificările operate au vizat exclusiv componenta variabilă a remunerației, reprezentată de indicatorii suplimentari de performanță. Reevaluarea indicatorilor a fost realizată în urma analizei situației financiare a instituției”.

„Referitor la informațiile apărute în spațiul public privind pretinsa reducere a salariilor angajaților IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.

În contextul informațiilor apărute în spațiul public potrivit cărora salariile angajaților IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” ar fi fost reduse cu 10%, administrația instituției face următoarele precizări:

„Salariile de bază ale angajaților nu au fost reduse. Toți angajații beneficiază în continuare de salariile de funcție stabilite conform legislației în vigoare.

Modificările operate au vizat exclusiv componenta variabilă a remunerației, reprezentată de indicatorii suplimentari de performanță. Reevaluarea acestor indicatori a fost realizată în urma analizei situației financiare a instituției și a avut drept scop încadrarea în resursele financiare disponibile, prevenirea acumulării de datorii și menținerea unui management financiar responsabil.

Precizăm că această măsură nu afectează salariul de bază și nici celelalte drepturi salariale prevăzute de legislație. Regretăm apariția în spațiul public a unor informații incomplete sau neverificate, ce pot crea confuzie și îngrijorare în rândul angajaților și al opiniei publice. 

Administrația SCR Timofei Moșneaga” rămâne deschisă dialogului și va continua să informeze transparent despre orice decizii cu impact asupra activității instituției”, se menționează în comunicatul remis de administrația IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.

Reacția vine după ce în spațiul public s-a vehiculat că „salariile personalului medical de la Spitalul Republican din Chișinău au fost reduse cu 10%”.

Potrivit Ziua, personalul medical de la instituția medicală ar fi primit pentru luna trecută salarii cu 10 la sută mai mici decât de obicei. Asta deoarece administrația instituției medicale le-ar fi scos din remunerații indicatorii de performanță.   

Conform surselor ZIUA, tăierile îi vizează atât pe medici, cât și pe asistentele medicale. Mai mulți angajați ai spitalului au încercat să înțeleagă de ce au primit mai puțin, însă nimeni nu le-a oferit nicio explicație.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *