Politică

Renato Usatîi: Guvernul Tofan va rezista circa șase luni, apoi vom avea alegeri anticipate

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că viitorul Guvern condus de Vasile Tofan va rămâne în funcție aproximativ șase luni, după care Republica Moldova ar putea ajunge la alegeri parlamentare anticipate în primăvara anului 2027. Declarațiile au fost făcute miercuri seara, în cadrul emisiunii „Noua Săptămână cu Anatolie Golea” de la TV8.

Potrivit lui Usatîi, învestirea unui Executiv condus de Vasile Tofan ar reprezenta doar o soluție temporară, într-un context politic pe care acesta îl califică drept un impas.

„Această mișcare – crearea unui guvern condus de Vasile Tofan – este pentru șase luni. Oamenii trebuie să înțeleagă că este un impas. Acest guvern va dura șase luni, plus sau minus câteva luni. Și acesta este ultimul guvern format de partidul PAS. După aceea, vor fi alegeri anticipate, probabil în primăvara anului 2027”, a declarat Renato Usatîi.

Politicianul a insistat că afirmațiile sale nu ar reprezenta o simplă prognoză, ci ar avea la bază, potrivit lui, o analiză a situației din interiorul partidului de guvernământ și a evenimentelor politice actuale.

Usatîi a spus că și-ar dori ca scenariul anticipatelor să nu se confirme și ca viitorul Guvern să-și ducă mandatul până la capăt, menționând că societatea este obosită de incertitudine. Totuși, acesta susține că viitorul Cabinet nu va fi, în realitate, un guvern al lui Vasile Tofan, ci unul influențat de președinta Maia Sandu, de PAS și de mai multe grupuri de interese.

Întrebat la cine se referă, liderul Partidului Nostru i-a menționat pe fostul prim-ministru Dorin Recean, pe fostul viceprim-ministru Andrei Spînu și pe alți politicieni.

Potrivit lui Usatîi, influența lui Andrei Spînu ar fi mai redusă, în timp ce Dorin Recean ar continua să aibă un rol important în luarea deciziilor, chiar dacă nu mai deține o funcție publică.

„Spînu are mai puțin control, în timp ce Recean controlează totul, deși formal nu este responsabil pentru nimic. Nu deține funcții publice, nici măcar nu depune declarație de avere și interese personale. Dar este consultat în toate chestiunile și în toate deciziile luate în țară”, a afirmat Usatîi.

Deputatul mai susține că nici Vasile Tofan nu ar cunoaște încă întreaga componență a viitorului Cabinet de miniștri.

Potrivit acestuia, viitorul premier ar avea mai multe idei pe care Usatîi le consideră bune, inclusiv în domeniul reformei administrativ-teritoriale, al reducerii aparatului de stat și al reformei fiscale. În același timp, liderul Partidului Nostru afirmă că Tofan ar fi început deja să renunțe la unele dintre inițiativele sale, sub presiunea unor grupuri de interese.

Usatîi susține că aceste grupuri ar exercita presiuni asupra președintei Maia Sandu, iar aceasta, la rândul său, asupra partidului de guvernământ. El a pus și amânarea aprobării noului Guvern până săptămâna viitoare pe seama faptului că șefa statului se află în afara țării, afirmând că toate deciziile importante trebuie coordonate cu aceasta.

Potrivit informațiilor deținute de Renato Usatîi, în viitorul Guvern ar urma să fie înlocuiți ministrul Economiei, ministrul Finanțelor și ministrul Sănătății, iar o schimbare ar putea avea loc și la conducerea Ministerului Culturii. Politicianul a precizat că aceste remanieri ar urma să fie coordonate cu președinta Maia Sandu.

Usatîi consideră însă că eventualele schimbări de personal nu vor influența durata mandatului viitorului Executiv, despre care afirmă că nu va rezista mult.

Întrebat despre configurația Parlamentului în cazul unor alegeri anticipate, liderul Partidului Nostru a admis că este puțin probabil ca un singur partid să obțină majoritatea. În opinia sa, un asemenea rezultat ar putea fi benefic, deoarece ar obliga formațiunile politice să creeze o coaliție și să se controleze reciproc.

Renato Usatîi susține că existența unei coaliții de guvernare ar fi putut preveni problemele semnalate în cazul Moldatsa și al altor întreprinderi și instituții de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *