Opoziția îi cere lui Vasile Tofan programul de guvernare și lista miniștrilor

Premierul desemnat, Vasile Tofan, a inițiat consultări cu fracțiunile parlamentare înainte de a solicita votul de învestitură al noului cabinet de miniștri. La discuții au participat fracțiunile PSRM, Democrația Acasă și Alternativa. Deputații PCRM au refuzat invitația, iar cei din fracțiunea Partidului Nostru au părăsit întrevederea înainte ca aceasta să înceapă.
După consultări, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a declarat că formațiunea va analiza programul de guvernare după publicarea acestuia, însă își menține decizia de a nu susține noul executiv. Potrivit lui, Moldova are nevoie de alegeri parlamentare anticipate, iar schimbarea premierului nu va rezolva problemele țării.
Președinta fracțiunii PCRM, Diana Caraman, a spus că formațiunea nu a participat la consultări deoarece programul de guvernare și componența Guvernului nu au fost făcute publice. Ea a calificat întrevederea drept o formalitate și a afirmat că responsabilitatea pentru viitorul executiv revine majorității parlamentare și președintei Maia Sandu.
Deputatul fracțiunii Alternativa, Ion Chicu, a declarat că discuțiile au vizat probleme economice și sociale, precum deficitul bugetar, reforma administrației publice, agricultura și mediul de afaceri. El a spus că fracțiunea va decide asupra susținerii Guvernului după publicarea programului și a listei miniștrilor.
Liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a menționat că formațiunea a prezentat șapte propuneri privind modernizarea țării, dezvoltarea economiei și atragerea investițiilor. Potrivit lui, la consultări nu a fost prezentat programul de guvernare și nici componența viitorului cabinet de miniștri.
Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a spus că formațiunea a plecat de la consultări după ce premierul desemnat nu a ajuns la ora stabilită. El a afirmat că dialogul nu putea fi constructiv fără programul de guvernare și lista miniștrilor.
În replică, Vasile Tofan a explicat că a întârziat cu un minut la întâlnirea cu PPPN, deoarece discuția anterioară cu reprezentanții agricultorilor s-a prelungit. El și-a exprimat regretul pentru situație și speranța că va putea avea o discuție cu reprezentanții formațiunii.
Vasile Tofan a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru de președinta Maia Sandu, la propunerea Partidului Acțiune și Solidaritate, după demisia lui Alexandru Munteanu. Ședința de învestire a Guvernului este programată pentru 21 iulie.