Politică

Deputatul Alexandr Berlinschii: Partidul Nostru a cerut eliminarea TVA la gaz, dar PAS a respins inițiativa

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că eliminarea cotei de 8% a TVA la gazele naturale ar contribui la reducerea facturilor achitate de cetățeni. Acesta afirmă că formațiunea a înaintat în Parlament un proiect în acest sens, însă inițiativa a fost respinsă de majoritatea PAS.

Declarațiile au fost făcute în cadrul protestului organizat de opoziția parlamentară în fața sediului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică împotriva majorării tarifului la gazele naturale.

Potrivit lui Berlinschii, eliminarea TVA reprezintă una dintre măsurile concrete care ar putea diminua povara financiară suportată de consumatori.

Deputatul a acuzat majoritatea parlamentară că a preferat să păstreze încasările la buget în loc să reducă factura plătită de populație.

„Partidul Nostru a propus eliminarea TVA la gazele naturale. Cei care încasează sute de milioane de lei nu înțeleg cum trăiesc oamenii cu un salariu de 5.600 de lei. Cel bogat nu are cum să-l înțeleagă pe cel sărac”, a declarat Alexandr Berlinschii.

Parlamentarul a criticat autoritățile pentru modul în care gestionează noile scumpiri și a afirmat că dificultățile întâmpinate de familiile cu venituri reduse nu sunt luate suficient în considerare.

La manifestația din fața sediului ANRE au participat deputați ai Partidului Nostru și alți membri ai formațiunii, alături de reprezentanți ai opoziției parlamentare.

Fracțiunea Partidului Nostru propusese anterior eliminarea cotei de 8% a TVA aplicate gazelor naturale. Potrivit formațiunii, măsura ar fi redus tariful achitat de consumatori cu aproximativ 8%, însă proiectul de lege nu a fost susținut de majoritatea PAS.

Protestul are loc în contextul în care compania de stat Energocom a solicitat majorarea tarifului la gazele naturale cu 45%.

La rândul său, ANRE propune stabilirea unui tarif de 20,3 lei pentru un metru cub de gaze naturale, cu aproape șase lei mai mult decât tariful actual. Decizia finală urmează să fie luată de Agenție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *