Au început pregătirile pentru parada militară organizată de Ziua Independenței

Militarii Companiei Garda de Onoare a Armatei Naționale a început pregătirile pentru Ziua Independenței Republicii Moldova. Echipa de soldați se antrenează pentru paradele militare ce vor avea loc la Chișinău.
„Fiecare mișcare este repetată! Fiecare detaliu contează. Ne revedem pe 27 august, în Piața Marii Adunări Naționale”, se arată în mesajul Armatei Naționale.
Ziua Independenței este sărbătorită anual pe 27 august, marcând adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică în anul 1991. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la acest moment istoric.
Pe lângă paradă, vor avea loc depuneri de flori la Complexul Memorial „Maica Îndurerată” și la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. De asemenea, autoritățile vor organiza un concert în Piața Marii Adunări Naționale.
Manifestațiile fac parte din programul național „Independența care ne unește. Moldova 35”, aprobat de Guvern în ședința din 29 iulie. Suita de acțiuni cuprinde peste 20 de manifestații culturale, educaționale, comemorative și festive, care se vor desfășura până la sfârșitul anului 2026, la nivel național și local.
