Admiterea în universități continuă până pe 17 august: Au rămas locuri la buget

Admiterea la universitățile din Republica Moldova continuă în turul doi. Cei care nu au participat la sesiunea de bază sau nu au fost înmatriculați la programul de studii dorit își mai pot depune dosarele până pe 17 august. În mai multe domenii au rămas locuri finanțate de la buget.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, acestea sunt disponibile la programe din domenii precum Științe ale educației, Inginerie și activități inginerești, Științe agricole, Științe ale naturii, Arhitectură și construcții și Servicii ale securității.
Pentru cei interesați de o carieră didactică, locuri mai sunt disponibile la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Centrul Universitar „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul și Universitatea de Stat din Comrat.
Locuri bugetare au rămas și la programele de învățământ dual ale Universității Tehnice a Moldovei, în domeniile Inginerie și activități inginerești și Arhitectură și construcții.
Dosarele se depun online, prin platforma eAdmitere. După publicarea rezultatelor intermediare, candidații admiși vor confirma locul prin depunerea actelor în original. Rezultatele finale ale sesiunii suplimentare vor fi afișate pe 24 august.