Internațional

Sandu, la Kiev de Ziua Independenței Ucrainei: Zelenski va primi „Ordinul Republicii”

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, se află astăzi, 24 august, la Kiev, unde participă la evenimentele dedicate celei de-a 35-a aniversări a proclamării independenței Ucrainei. Șefa statului a anunțat că îi va conferi președintelui ucrainean, Vladimir Zelenski, „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat a Republicii Moldova.

Într-un mesaj publicat cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, Maia Sandu a subliniat că, de patru ani și jumătate, ucrainenii își apără țara în fața agresiunii ruse și, prin rezistența lor, contribuie la securitatea întregului continent european.

„Astăzi, Ucraina împlinește 35 de ani de independență. Peste trei zile, Republica Moldova își va marca propria aniversare. Sunt la Kiev pentru a fi alături de poporul ucrainean. De patru ani și jumătate, ucrainenii își apără țara, iar prin curajul lor apără pacea pe întreg continentul. Moldova trăiește în pace și datorită acestui curaj”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a anunțat că, în cadrul vizitei, îi va conferi lui Vladimir Zelenski „Ordinul Republicii”, în semn de recunoaștere a contribuției sale și a rezistenței poporului ucrainean.

„Astăzi am onoarea să-i confer Ordinul Republicii Președintelui Vladimir Zelenski, pentru contribuția excepțională la apărarea păcii și a libertății pe continentul european și ca semn al recunoștinței moldovenilor față de curajul poporului ucrainean. La mulți ani, Ucraina! Vă mulțumim din tot sufletul. Slava Ukraini!”, a conchis președintele R. Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *