Tarife mai mari la gaze și căldură. Opoziția cere Guvernului explicații în Parlament

Premierul Vasile Tofan și mai mulți membri ai Guvernului nu vor fi audiați, deocamdată, în Parlament în legătură cu scumpirile din sectorul energetic. În ședința de joi, 24 septembrie, deputații din opoziție au cerut explicații privind majorarea solicitată a prețului gazelor, creșterea tarifelor la energia termică, compensațiile pentru sezonul rece și riscurile energetice pentru regiunea transnistreană. Propunerile nu au întrunit însă numărul necesar de voturi.
Deputatul socialist Petru Burduja a solicitat audierea ministrului Energiei, Dorin Junghietu, pentru ca acesta să prezinte nivelul de pregătire al R. Moldova în cazul unei eventuale reduceri sau întreruperi a livrărilor de gaze și energie electrică.
„Ce se va întâmpla și ce va întreprinde Republica Moldova în condițiile în care, mâine, sunt întrerupte livrările de gaze pe malul stâng? În primele 24 de ore, ce va face Republica Moldova, cine va achita costurile și ce măsuri vor fi luate?”, a întrebat Burduja.
Președintele Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control asupra realizării politicii de reintegrare, Roman Roșca, a răspuns că subiectul a fost discutat cu ANRE, Moldovagaz și Biroul Politici de Reintegrare, iar săptămâna viitoare urmează o nouă ședință a comisiei pentru examinarea situației.
Vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, a cerut, la rândul său, audierea ministrului Energiei în legătură cu solicitările de majorare a tarifelor pentru energia termică – de la aproximativ 2.000 la 3.700 de lei pentru o gigacalorie în Chișinău și de la circa 2.200 la 4.300 de lei în Bălți.
Potrivit lui Batrîncea, asemenea tarife ar putea pune zeci de mii de gospodării în dificultatea de a-și achita facturile. Deputatul a cerut ca ministrul să prezinte argumentele care stau la baza solicitărilor de majorare.
Deputata Blocului „Alternativa” Olga Ursu a solicitat audierea conducerii Energocom după ce compania a cerut majorarea prețului gazelor naturale pentru consumatorii casnici până la 26,24 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA.
„Eu cred că 26 de lei reprezintă deja pragul psihologic și consider că ar trebui să solicităm în plen audierea conducerii Energocom, ca să explice de ce, an de an, achiziționează gaze la cel mai ridicat preț. Să ne spună care este problema, care este mecanismul și strategia de achiziție sau poate este o problemă de capacitate”, a declarat Ursu.
Parlamentara a susținut că cetățenii ar trebui să cunoască atât prețul pe care îl vor achita pentru gaze, cât și modul în care sunt luate deciziile privind achizițiile.
Colega sa de fracțiune Angela Cutasevici a solicitat audierea ministrei Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, pentru prezentarea mecanismului de compensare care ar urma să fie aplicat în sezonul rece 2026–2027.
Aceasta a cerut informații despre gospodăriile care vor putea beneficia de sprijin și resursele financiare prevăzute pentru compensații.
Socialistul Dorin Pavaloi a solicitat audierea ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, în legătură cu situația agricultorilor, invocând scumpirea carburanților și costurile ridicate de creditare.
Deputatul PSRM Grigore Novac a cerut, în același timp, audierea premierului Vasile Tofan privind prețurile la lemnele de foc și cărbune, precum și măsurile prin care Guvernul intenționează să asigure accesul populației la resurse pentru încălzire.
Propunerile de audiere înaintate de opoziție nu au fost susținute de majoritatea parlamentară PAS.
Înaintea ședinței Parlamentului, președintele Legislativului, Igor Grosu, a declarat că una dintre lecțiile crizelor energetice din ultimii ani este necesitatea ajustării la timp a tarifelor.
„Să fim sinceri cu cetățenii noștri și să ajustăm tarifele la timp. Dacă nu le ajustezi la timp, bagi întreprinderea în datorii care cresc, iar mai devreme sau mai târziu va trebui să le onorăm”, a declarat Grosu.
Potrivit acestuia, mecanismul de compensare trebuie să fie cât mai țintit și adaptat situației existente. Grosu a făcut referire și la declarațiile premierului Vasile Tofan, potrivit cărora autoritățile intenționează să extindă sprijinul pentru gospodării în sezonul rece.
Energocom a depus pe 23 septembrie la ANRE o solicitare de majorare a prețului gazelor naturale pentru consumatorii casnici de la 20,30 la 26,24 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA. Diferența reprezintă o creștere solicitată de aproximativ 29,3%.
În paralel, Termoelectrica și CET-Nord au solicitat majorarea tarifelor la energia termică cu peste 82% în Chișinău și cu aproximativ 96% în Bălți.