Inscripții rusești și un motor turbo-reactiv. Noi detalii despre drona de la Briceni

Experții Secției tehnico-explozive a Poliției au finalizat cercetările la locul exploziei produse în extravilanul satului Cotiujeni, raionul Briceni. Potrivit constatărilor preliminare, un aparat de zbor ar fi explodat la aproximativ 10 metri deasupra solului, după ce a lovit arborii.
Poliția anunță că, pe o rază de aproximativ 25 de metri, au fost constatate deteriorări ale copacilor provocate de suflul exploziei.
Totodată, la fața locului au fost găsite mai multe fragmente ale aparatului de zbor, inclusiv componente confecționate din fibră de sticlă, elemente electronice, cabluri și componente ale sistemului de alimentare cu energie.
Experții au identificat și părți ale aripilor, dotate cu servomotoare și eleroane. Pe unele dintre componente a fost observat marcajul „ГЕРАНЬ 4”.
Totodată, oamenii legii au găsit sistemul de propulsie al aparatului – un motor turbo-reactiv, parțial deteriorat.
Toate fragmentele și componentele descoperite au fost ridicate și transmise pentru efectuarea expertizelor. Poliția precizează că în zonă nu au fost găsite alte dispozitive sau substanțe explozive.
Fragmentele au fost descoperite în seara zilei de 24 septembrie, după ce o patrulă a Poliției de Frontieră din cadrul SPF Briceni a identificat resturi ale unui aparat de zbor la aproximativ 1.700 de metri de linia frontierei de stat.
Zona a fost delimitată, iar la fața locului au intervenit serviciile specializate. Cercetările desfășurate pe parcursul nopții au permis localizarea locului în care s-a produs explozia.
Incidentul de la Briceni a avut loc în contextul în care, în dimineața zilei de 24 septembrie, autoritățile au raportat patru survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova, iar zborurile în nordul țării au fost suspendate temporar.
Tot joi, în raionul Florești a fost găsit un alt aparat de zbor, despre care autoritățile au comunicat că prezenta elemente caracteristice modelului „Gerbera”.