PAS a respins solicitarea Partidului Nostru de audiere a șefului APP privind stabilirea prețului maxim la care Energocom cumpără gaze

Fracțiunea Partidului Nostru a cerut audierea în Parlament a directorului Agenției Proprietății Publice, Ion Dodon, pentru a clarifica rolul și responsabilitatea APP în procesul de achiziție a gazelor naturale de către SA Energocom. Solicitarea, făcută de deputata Elena Grițco, a fost respinsă de deputații PAS.
„Fracțiunea Partidului Nostru cere audierea în Parlament a directorului Agenției Proprietății Publice, Ion Dodon, privind rolul și responsabilitatea agenției în procesul de achiziție a gazelor naturale de către Societatea pe Acțiuni Energocom.
Solicitarea este determinată de necesitatea clarificării rolului agenției în stabilirea plafonului maxim al prețului de achiziție a gazelor naturale în cadrul licitațiilor organizate de Energocom, precum și a mecanismului, și temeiul în baza căruia este stabilit acest plafon.
Considerăm necesară informarea plenului Parlamentului cu privire la competențele APP-ului în acest proces, modul de exercitare a acestora și responsabilitatea instituției în raport cu decizia privind achiziția gazelor naturale”, a declarat Elena Grițco.
Partidul Nostru consideră necesară clarificarea publică a rolului pe care îl are Agenția Proprietății Publice în procesul prin care Energocom cumpără gaze naturale, inclusiv în ceea ce privește stabilirea prețului maxim de achiziție.
Solicitarea de astăzi a fracțiunii Partidului Nostru vine după ce Elena Grițco a încercat să afle cine stabilește, de fapt, prețul maxim la care Energocom cumpără gazele naturale. Șeful instituției, Eugeniu Buzatu, a evitat în repetate rânduri să ofere răspunsul. La 30 septembrie, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova, deputata l-a întrebat pe directorul Energocom, Eugeniu Buzatu, cine stabilește acest plafon înainte de organizarea licitațiilor. Buzatu a răspuns că „fondatorul”. Grițco a insistat să afle concret despre ce instituție este vorba, iar discuția a ajuns la Agenția Proprietății Publice.
Întrebările apar în contextul în care Energocom a început în această vară achizițiile de gaze pentru sezonul rece 2026–2027, prin licitații pentru diferite perioade și volume, iar compania nu a anunțat inițial public nici cantitățile exacte contractate, nici prețurile la care au fost încheiate contractele.