Actualitate

Revoltă a liceenilor din Franța: sindicatul CGT cere ieșirea în stradă marți

Protestul liceenilor din Franța, pornit acum o săptămână în suburbiile Parisului împotriva lipsei de cadre didactice și de resurse din școlile publice, implică deja sute de școli și licee în toată țara, iar numărul celor reținuți se apropie de două mii.

Circa 500 de licee rămân închise luni, 5 octombrie, iar principalul sindicat național, CGT, și-a anunțat sprijinul pentru revolta liceenilor și le-a cerut membrilor săi ieșirea în stradă marți, 6 octombrie.

Guvernul pregătește o lege cu clauză de urgență, prin care cei vinovați de distrugerea bunurilor publice ar fi condamnați printr-o procedură rapidă, iar în cazul minorilor, părinții ar fi responsabili pentru plata pagubelor.

Noi sondaje arată că alegerile prezidențiale de anul viitor vor duce, în al doilea tur, la o confruntare între candidații celor două blocuri extremiste, reprezentate în acest moment de Marine Le Pen în dreapta și de Jean-Luc Mélenchon la extrema stângă.

Sursa: Redacția timpul.md

Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *