Olesea Stamate: „Oamenii nu pleacă doar pentru bani. Pleacă pentru că nu mai cred că aici lucrurile se pot schimba”

Olesea Stamate trage un semnal de alarmă: R. Moldova are cel mai rapid ritm de depopulare din Europa.
Fondatoarea mișcării „Construim Încredere” și ex-deputata Olesea Stamate, a venit cu o reacție pe rețelele de socializare în urma publicării Raportului mondial privind migrația 2026 de către Organizația Internațională pentru Migrație (OIM). Potrivit documentului, Republica Moldova înregistrează cel mai rapid ritm de scădere a populației din Europa din perioada 2005–2024, depășind state precum Bosnia și Herțegovina sau Ucraina.
Stamate subliniază că prognozele demografice sunt de-a dreptul dramatice – în următorii 30 de ani, țara ar putea pierde cel puțin încă o cincime din populația actuală din cauza plecării tinerilor și a scăderii natalității.
„Suntem pe locul întâi. Din păcate într-un clasament trist. Aceasta nu este una dintre problemele țării. Este problema țării”, a punctat ex-parlamentara.
În postarea sa, Olesea Stamate critică lipsa unei strategii naționale coerente pentru stoparea exodului și acuză autoritățile că implementează decizii administrative fără a evalua impactul real asupra comunităților locale.
„Vedem reforme făcute pe genunchi și fără niciun calcul despre ce înseamnă ele pentru oamenii care încă au rămas acasă. Când un sat își pierde școala, serviciile și orice formă de decizie locală, următorul care pleacă este omul”, a adăugat aceasta.
Totodată, aceasta a evidențiat că motivele migrației depășesc sfera financiară, fiind legate direct de lipsa de încredere în instituțiile statului și în echitatea socială:
„Oamenii nu pleacă doar după salarii. Pleacă pentru că nu mai cred că aici lucrurile se pot schimba. Nu cred că legea e aceeași pentru toți, că serviciile vor fi aproape, că vocea lor contează”.
În finalul mesajului său, Olesea Stamate lansează o chemare la acțiune către societate și clasa politică, întrebând dacă Republica Moldova va asista pasiv la extinderea diasporei sau va face un efort real pentru a schimba direcția în care se îndreaptă țara.
Potrivit estimărilor demografice citate de OIM, Republica Moldova, Bosnia și Herțegovina și Lituania se numără printre țările europene a căror populație ar putea scădea cu cel puțin încă 20% în următorii 30 de ani.
Raportul mondial cu privire la migrația 2026 evidențiază și o diferență între evoluțiile demografice ale regiunilor lumii. În timp ce numeroase state africane și asiatice continuă să înregistreze creșteri ale populației, o parte a Europei se confruntă cu reduceri ale numărului de locuitori.
Olesea Stamati,cand era in Parlament nu era tot asa activa ca acum. Dar,cand a fost prinsa cu „mata in sac” si a fost data afara din Partid ne plange de mila. Da, e greu,se fac greseli,dar mergem inainte. Unui politician ii sade bine nu doar sa critice ,dar sa vina cu propuneri de rezolvare a problemelor.Te-ai facut vizibile cu amendamentul ” bine gandit” pentru care ne e rusine. Sa auzim doar de bine .Galina 75 de ani.