Actualitate

Marea mistificare a Maiei Sandu: De ce ascunde Președinția votul diasporei când vine vorba de Unire?

Declarația recentă a Maiei Sandu conform căreia Republica Moldova „nu are destulă susținere populară pentru soluția Unirii cu România” pare a fi o manipulare politică bine calculată.

Teza că moldovenii ar fi majoritar anti-unoniști, anti-români sau ostili revenirii în granițele aceluiași stat este construită convenabil pe baza unor sondaje ce nu pot fi considerate credibile — sondaje pe care președinta și partidul de guvernământ știu foarte bine cum să le ignore atunci când miza este propria lor supraviețuire electorală.

Iluzia sondajelor fără diasporă

Toată logica reținerii afișate la Președinție se sprijină pe măsurătorile sociologice locale. Dar cât valorează aceste cifre în realitatea electorală a Republicii Moldova?

Să ne amintim de tabloul sociologic din toamna anului 2025:

  • iData (septembrie 2025): PAS cotat la 33,6%
  • WatchDog & CIBRES (septembrie 2025): PAS cotat la 29,7%

Dacă guvernarea ar fi acționat strict pe baza acestor eșantioane interne, ar fi trebuit să declare că societatea a respins definitiv linia pro-europeană și că PAS nu mai are legitimitate să decidă direcția strategică a țării. În realitate, la alegeri, adăugarea votului masiv din diasporă — unde sute de mii de cetățeni s-au prezentat la urne — a răsturnat complet cifrele sondajelor, împingând scorul peste pragul de 50%.

Un om cu anvergura și experiența Maiei Sandu cunoaște perfect această asimetrie. Știe că diaspora basarabeană din România, Europa occidentală și Statele Unite este profund pro-unionistă, patriotică și în mare măsură favorabilă reîntregirii naționale. Dacă s-ar organiza mâine un referendum național privind Unirea cu România la care să participe întreaga diasporă, ponderea voturilor favorabile ar dinamita instantaneu baremul artificial de „35–40%” afișat de sondajele fake din Chișinău.

De ce alege atunci Maia Sandu să mintă societatea, partenerii europeni, Bucureștiul și propriul electorat că anti-unioniștii constituie o majoritate de neclintit?

Capcana asocierii dintre Unire și uzura PAS

Adevărul incomod de pe scena politică de la Chișinău este că, în prezent, curentul unionist este tras în jos chiar de performanța slabă a guvernării PAS.

Prin monopolizarea discursului pro-occidental, partidul de guvernământ a creat o confuzie deliberată în rândul populației: modernizarea, Europa și legătura cu România au fost suprapuse mecanic peste imaginea unui aparat de stat marcat de incompetență administrativă, sărăcie lucie, tarife insuportabile și reforme eșuate în justiție. Când cetățeanul de rând asociază România sau vectorul vestic cu stilul de guvernare catastrofal al PAS, reticența sa crește și se transformă în lehamite.

PAS a preferat să țină unionismul într-o zonă marginală, tratându-l ca pe un pericol electoral care le-ar putea fragmenta voturile sau le-ar putea complica relația confortabilă cu cancelariile europene prudente. De aici decurg întrebările legitime pe care societatea civilă și alegătorii trebuie să le pună:

Cine din PAS va avea vreodată curajul instituțional să inițieze și să organizeze un referendum pe tema Unirii?

Ce poziție oficială va adopta PAS: va face Maia Sandu campanie pentru „Da” alături de popor sau se va refugia în spatele tezei moldoveniste la care aderă un număr importanți din lideri PAS?

În loc să-și asume rolul de lider curajos și să coboare la firul ierbii pentru a le explica cetățenilor că amalgamarea voluntară a R. Moldova cu România reprezintă singura garanție concretă pentru prosperitate și securitate, în loc să bată la ușile marilor cancelarii occidentale (inclusiv și la București) pentru a convinge scepticii din centrele de decizie că reîntregirea ar consolida definitiv flancul estic, Maia Sandu alege calea comodă a unei lamentări fără sens. Repetă cu obstinație o teză pe care o știe intim a fi falsă, operând cinic cu niște sondaje fără diasporă a căror valoare precară o cunoaște mai bine decât oricine. Refuză deliberat să educe, să inspire sau să construiască o majoritate istorică, preferând să se ascundă în spatele unor procente în care nu crede nimeni.

Încet, dar sigur, chiar și în rândurile celor mai fideli exponenți ai PAS începe să se instaleze o certitudine incomodă: de sine stătător, acest stat nu poate genera prosperitate și nici măcar nu se poate autosusține pe termen lung. Mirajul integrării europene nu rezolvă de la sine realitățile structurale din interior: o criză demografică galopantă, sate pustiite, o productivitate a muncii prăbușită și o economie reală practic inexistentă. Republica Moldova a devenit o improvizație ținută în viață artificial, exclusiv din credite externe, din remitențele celor alungați peste hotare și din taxarea agresivă a importurilor. Pentru că societatea nu mai produce aproape nimic și cumpără din afară tot ce consumă, taxarea creează iluzia optică a unui stat funcțional. În realitate, este o simplă bulă de săpun: o economie care trăiește exclusiv din bani împrumutați, din impozitarea consumului și fără să producă valoare adăugată, se îndreaptă cu certitudine matematică spre faliment.

Alexandru Matei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *