Moldova, sub o nouă alertă meteo: A fost emis un Cod Galben de vânt

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis un Cod Galben de intensificări ale vântului.
Alerta este valabilă în perioada 13 noiembrie, ora 10:00 – 14 noiembrie, ora 02:00.
Astfel, pe arii extinse se prevăd intensificări ale vântului sud-estic cu trecere din nord-vest în rafale de până la 15-20 m/s.
În acest context, cetățenii sunt îndemnați să evite deplasările inutile și, pe cât posibil, să rămână în spații închise, să nu se afle în apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, șantierelor și altor construcții sau obiecte care ar putea fi doborâte de rafalele puternice.
Totodată, cetățenii sunt sfătuiți să verifice dacă ferestrele și ușile sunt bine închise, iar obiectele de pe balcoane, terase sau din curți, care ar putea fi luate de vânt, să fie fixate sau adăpostite.
Totodată, șoferii sunt îndemnați să-și parcheze automobilele în locuri sigure, la distanță de copaci, stâlpi, panouri publicitare și alte construcții care ar putea reprezenta un pericol.
De asemenea, oamenii nu trebuie să se apropie și să atingă firele electrice căzute la pământ, întrucât există pericol de electrocutare.
Părinții sunt îndemnați să-și supravegheze copiii și să nu le permită să se afle în zone cu arbori, pe terenuri deschise sau în apropierea construcțiilor instabile.
