Până la 600.000 de cehi, așteptați duminică în stradă la Praga împotriva reformei media publice

Între 400.000 și 600.000 de persoane sunt așteptate duminică pe străzile din Praga la protestul împotriva proiectului guvernului naționalist al lui Andrej Babis de reformare a finanțării presei publice, a declarat pentru AFP liderul mișcării Mikulas Minar, relatează news.ro.

El a adăugat că manifestația ar putea fi cea mai mare adunare publică din istoria Republicii Cehe.
Guvernul dorește să înlocuiască sistemul actual de taxe audiovizuale, care finanțează televiziunea și radioul public ceh, cu o finanțare asigurată direct din bugetul de stat.
Oponenții denunță inițiativa ca o amenințare la adresa libertății presei, iar criticii susțin că reforma riscă să sporească dependența presei publice față de puterea politică.
Sursa: Redacția timpul.md