Actualitate

Bildt: „Putin nu este geniu geopolitic, așa cum crede multă lume”

Bildt trece în revista istoria relațiilor ruso-ucrainene de la prăbușirea URSS, în special în mandatul lui Vladimir Putin
Sub Putin, pe frontul politic, Kremlinul a intervenit activ în alegerile prezidențiale din 2004, în favoarea lui Viktor Ianukovici și mai târziu a făcut presiuni pe Ucraina să adere la Uniunea Vamală, împiedicând dorința ei de a încheia un acord de liber schimb cu UE.

„Ofensiva grea a propagandei împotriva Ucrainei era combinata cu măsuri economice severe“, – samintește Bildt. Consilierii lui Putin amenințau în mod public Kievul cu ”consecințe catastrofale“, daca nu se va face o schimbare de curs. Într-o încercare disperată de a reduce pretul pentru gazul rusesc, Ianukovici a întârziat acordul cu UE și în secret i-a promis lui Putin să adere la Uniunea Vamală, spune autorul.

Atunci când în Piața Maidan a început mișcarea populară, Ianukovici a fost convins de Putin sa suprime revolta, folosind violența dura. Mai mult de 100 de persoane au fost ucise.

”Rezultatul final a fost un dezastru pentru ambii lideri“ – spune Bildt.

Ianukovici a părăsit țara la începutul anului 2014, Putin a răspuns anexând Crimeea și a întreprins încercarea de rupe alte teritorii din regiunile sudice ale Ucrainei, pentru a crea așa-numit Novorossia. Kremlinul a crezut că îi va fi ușor. ”Propagandă puternica la televizor, ”omuleți verzi”, înfierbântarea capetelor cu idei naționaliste, livrarea de arme grele, infuzie de bani – se părea că eforturile vor da roade…, dar totul s-a prăbușit!” – susține Bildt.

Astăzi, separatiștii sprijiniți de Kremlin controlează doar 7% din teritoriul Ucrainei și au nevoie de sprijin financiar constant de miliarde de ruble. În plus, Rusia sufera de pe urma sancțiunilor occidentale. În timpul conflictului, circa 10 de mii de oamenii au fost uciși și aproximativ 3 milioane de persoane au fost strămutate.

”Ucraina s-a recuperat după situația financiară dezastruoasă de la începutul anului 2014, și-a consolidat democrația, a început reforme mai adânci decât au fost făcute vreodată înainte, și, desigur, a semnat un acord privind asocierea și comerțul liber cu UE. În același timp, Uniunea Economică Eurasiatică lâncezește, sfâșiată de dispute interne și care, în opinia membrilor săi, pierde tot mai mult din utilitate” – continuă autorul.

”În ceea ce-l privește pe Putin, el a fost nevoit să învețe o lecție clara: invadarea altor țări nu este cel mai bun mod de a-ți face noi prieteni. Ucraina, care a fost întotdeauna divizată, acum s-a unit în efortul de a rezista invaziei ruse. Crește o noua generație de ucraineni, care percep Rusia nu ca pe un prieten, ca inamic” – spune Bildt.

„Putin, desigur, ar dori să fie amintit în istoria rusa ca liderul care a recuperat Crimeea. Dar chestiunea Crimeei rămâne deschisa. În reste el a pierdut totul. Trupele NATO sunt desfasurate în cele trei țări baltice și Polonia. Toată Europa își crește cheltuielile de apărare. Georgia, tocmai a obținut liberalizarea vizelor UE. Chiar și Belarus începe să dea semne de neliniște”.

”Iar mareața țară Ucraina nu se va mai întoarce niciodata cu fața la Kremlin. Nu aș fi surprins dacă istoricii viitorului vor percepe acest proces istoric drept ce mai mare catastrofă geopolitică, chiar mai mare decât dispariția URSS. Destrămarea Uniunii Sovietice era inevitabila, mai devreme sau mai târziu. Dar dezastrul din relatia Rusiei cu Ucraina putea fi evitat. Acest dezastru a fost creația mâinilor omului care conduce Kremlinul“, – continua autorul care la final se intreaba ironic: „Este Vladimir Putin un jucător geopolitic genial? Da, da…”. 

paginaderusia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *